Unirea Slobozia continuă parcursul bun din acest sezon, iar în etapa a 6-a, pe teren propriu, cu Metaloglobus, a mai obținut un succes. S-a impus cu 2-0 și a ajuns la o linie de clasament cu patru victorii și două egaluri, fiind pe locul 3 în acest moment, la egalitate cu locul 2, Corvinul Hunedoara, și cu locul 4, Gloria Buzău.
Câte un gol pe repriză a reușit Unirea Slobozia în duelul cu formația din București, preluată recent de Ianis Zicu.
Unirea Slobozia s-a temut de partita cu Metaloglobus, după cum a declarat la final antrenorul Adrian Mihalcea, dar a deschis scorul după jumătatea primei reprize, în minutul 25, prin Ionuț Dinu. Liniștea a fost adusă în minutul 66, când a marcat Laurențiu Vlăsceanu.
Însă, Unirea Slobozia a terminat duelul în inferioritate numerică. A fost eliminat direct, în minutul 86, atacantul Milos Zukanovic, care sezonul trecut a evoluat chiar pentru Metaloglobus.
La finalul întâlnirii, Adrian Mihalcea a declarat pentru Liga2.ro că Unirea Slobozia a făcut un meci bun, contra unei echipe bune, dar e mulțumit de evoluție, de faptul că, din punctul său de vedere, jucătorii săi au arătat că merită victoria.
Dacă Adrian Mihalcea a fost deschis la dialogul cu reporterul nostru, Ianis Zicu a refuzat să ofere declarații la finalul întâlnirii de la Slobozia. Probabil supărat din cauza eșecului, antrenorul Metaloglobusului nu a dorit să facă analiza partidei.
”A fost un meci greu, m-am temut de acest meci. Veneam după pauza de două săptămâni, în care trei dintre jucători au fost la loturile naționale, nu știam cum va fi. M-am temut și pentru că echipa adversă are în componență jucători valoroși de Liga 2. Ne-am pregătit bine și am bifat o victorie meritată, clar!
Vom avea acum o deplasare grea, la Dej, vom pleca acolo cu două zile înainte de partidă. Trebuie să menținem linia de combativitate, de agresivitate. Avem dăruire, inimă, asta s-a văzut și azi. Am intrat în campionat, e etapa a 6-a, iar lucrurile se pun tot mai bine la punct.
Am lăsat adversarii de azi să nu respire, să zic așa”, a declarat Adrian Mihalcea pentru Liga2.ro.
După șase etape în Liga 2, Unirea Slobozia are 14 puncte acumulate, fiind pe locul 3, la fel ca fosta echipă a lui Adrian Mihalcea, Gloria Buzău, locul 4, pe care o devansează la golaveraj, 9-3 față de 9-4. În etapa a 7-a va evolua în deplasare la Unirea Dej, locul 14 cu 6 puncte, dar care deocamdată nu a jucat în runda a 6-a. Slobozia e la egalitate și cu locul 2, Corvinul Hunedoara.
În acest sezon de campionat, Unirea Slobozia nu a pierdut, având patru victorii (1-0 cu CSM Reșița, 3-1 cu CS Tunari, 1-0 cu Unirea Slobozia și 2-0 cu Metaloglobus) și două egaluri (1-1 cu Viitorul Pandurii și 1-1 cu CS Mioveni).
Foto: Petronel Tudor / Info Ialomița
https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-stinga-si-a-anuntat-demisia-de-la-cs-tunari-19284981
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cosmin-stan-e-surprins-de-propria-echipa-dupa-victoria-cu-6-1-cu-tunari-19285149
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-daniel-oprescu-dupa-ce-csm-slatina-a-remizat-cu-csc-selimbar-19285027
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-2-1-cu-progresul-spartac-in-etapa-a-6-a-de-liga-2-19285128
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-hunedoara-csm-resita-2-0-in-liga-2-19285031
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-a-luat-un-punct-pe-terenul-fk-miercurea-ciuc-0-0-19285020