Adrian Iencsi, despre momentul în care finul Daniel Pancu l-a dezamăgit. ”Îmi aduc aminte foarte bine cuvintele lui. Mi-am dorit foarte mult să merg la Rapid atunci”

23 Jun. 2020, 15:05 Liga 2

Adrian Iencsi (45 de ani), fost căpitan al Rapidului, a vorbit în emisiunea ProSport LIVE și despre dezamăgirea pe care a avut-o din partea giuleștenilor.

Ultima dată antrenor la echipa secundă a Universității Craiova, în Liga 3, Adrian Iencsi susține că și-a dorit să o antreneze pe Rapid, dar cei din conducere nu s-au gândit la el, deși Daniel Pancu, fostul său coleg, cât și fin, a declarat că el l-a dorit.

Adrian Iencsi: „Nimeni de la Rapid nu a discutat cu mine”

„Eu mi-am dorit foarte mult, dar nu am fost contactat, nu am fost căutat. Pancu a afirmat că nu am vrut eu să merg, e un lucru care m-a supărat, într-un fel, la vremea respectivă. Exact când a fost instalat Schumacher, el a declarat că eu am fost pentru el prima opțiune. Eu consider că atunci când ai opțiune pentru un antrenor, te întâlnești, îi propui un contract, un proiect. Nimeni nu a discutat cu mine și chiar s-a evitat acest lucru. Eu mi-am dorit foarte mult.

Am plecat de la Călărași la Pandurii și Rapid nu avea antrenor. Eu știam că Marius Măldărășanu va fi antrenorul Rapidului și după am aflat că de fapt nu e și Rapidul caută un alt antrenor. Mi-am dorit foarte mult să merg la Rapid atunci, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Eu îmi aduc aminte foarte bine cuvintele lui Pancu, că am fost prima lui opțiune, dar nu a existat nicio discuție pe această temă”, a spus Adrian Iencsi, la ProSport LIVE.

Adrian Iencsi nu e supărat pe Pancu

Cu toate acestea, Adrian Iencsi nu îi poartă pică lui Daniel Pancu și încă lasă ușa deschisă către posibile discuții pentru preluarea Rapidului din postura de antrenor.

„Eu nu pot să fiu supărat pe Pancu. El e finul meu, fostul meu coleg de echipă, de cameră. Eu consider că suntem mai mult decât prieteni, țin foarte mult la el. Eu nu sunt un tip ranchiunos. Dar în situația respectivă, nu a fost numai el. Mai mulți foști jucători s-au implicat în acel proiect, deci puteau să vorbească cu toții. Eu am vrut foarte mult să mă alături proiectului atunci, dar nu a fost să fie”, a mai spus Adrian Iencsi.

Nationala Romaniei pozeaza inainte de inceperea partidei.Randul de sus de la stanga la dreapta:Adrian Mutu,Cosmin Barcauan,Daniel Pancu,Bogdan Lobont,Ciprian Marica,Adian Iencsi.Randul de jos de la stanga la dreapta:Florin Soava,Paul Codrea,Razvan Rat,Flavius Stoican,Florentin Petre.

Fostul fundaș al echipelor Ceahlăul, Rapid, Spartak Moscova, Apollon Limassol, Concordia Chiajna sau ASA Târgu Mureș și-a început cariera se antrenor ca ”secund” al lui Ioan Andone la Apollon Limassol, iar apoi a condus din postura de ”principal” formațiile FC Voluntari, FC Hunedoara, Sporting Turnu Magurele, Foresta Suceava, Unirea Jucu, Dunărea Călărași, Pandurii Târgu Jiu, ”U” Cluj (unde doar în acte a fost principal, fiindcă în practică era secundul lui Bogdan Lobonț), Rapid U19 și U Craiova II, dar a fost și ”secund” al lui Devis Mangia la U Craiova.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/adrian-iencsi-s-a-despartit-de-u-craiova-2-a-fost-o-experienta-fantastica-inedita-dar-dificila-fostul-capitan-al-rapidului-si-ar-dori-sa-antreneze-la-liga-2-sau-chiar-liga-1-19134467

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-iencsi-stie-de-unde-se-trag-problemele-rapidului-in-ultimii-doi-ani-nu-am-vazut-o-formula-care-sa-aiba-continuitate-cum-caracterizeaza-ultimele-schimbari-din-club-si-cine-e-19130732

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-trebuie-sa-evite-posibilul-baraj-de-promovare-retrogradare-cu-dinamo-pancu-nu-mai-e-de-gluma-nu-ne-dorim-meciuri-cu-ei-giulestenii-vor-juca-sambata-o-partida-amicala-cu-o-a-19136589

23 Jun. 2020, 15:05 Liga 2
Pe aceeași temă