Antrenorul echipei ”U” Cluj, Adrian Falub (49 de ani), a vorbit deschis despre problemele din viața extrasportivă a lui Gabriel Tamaș (36 de ani), cea mai recentă achiziție formației, și despre posibilitatea ca accesta să aibă acest gen de derapaje și la noul club. Mai mult, Falub este dispus chiar să fie el cel tras la răspundere, dacă fundașul central va devia de la comportamentul normal al unui sportiv de performanță.
”Din punct de vedere fotbalistic, Tamaș are încă multe lucruri de spus. Eu cred în Gabi Tamaș, ca și jucător. Din punct de vedere al vieții extrasportive nu pot să exclud lucrurile pe care le-a făcut Tamaș de-a lungul anilor. Le știe toată lumea și sunt de notorietate. Eu cred în jucătorul Tamaș și dacă Tamaș a venit la Cluj și are derapaje extrasportive eu sunt de acord să mi le asum și să fie responsabilitatea mea. Accept să fiu tras la răspundere, dacă Gabi Tamaș va avea alt gen de comportament. Dar sper că nu va avea. Eu cred în omul Tamaș și în jucătorul Tamaș”, a spus Falub.
Antrenorul Universității îl include pe Tamaș într-un top 3 al celor mai buni fundași centrali români, din ultimele decenii. ”Am început o construcție în iarnă, pe care o continuăm acum. Dacă vorbim despre jucătorul Tamaș, eu cred că el, Chivu și Marius Constantin sunt cei mai buni fundași centrali care au jucat în România, în ultimii 20-25 de ani. L-am luat pe Gabi Tamaș, de la care au de învățat toți juniorii pe care îi avem. Avem un Telcean, un Dican, care sunt fundași centrali și au foarte mult de învățat”, consideră Adrian Falub, care nu înțelege mirarea unora când fotbalistul a semnat cu ”U” Cluj și atrage atenția că echipa clujeană trebuie respectată.
”Noi nu suntem orice club în țara asta. Trebuie să învețe lumea să respecte mai mult clubul ăsta. OK, în ultima perioadă ne-am pierdut puțin identitatea, ne-am pierdut puțin credibilitatea, dar nu extraordinar, dar suntem U Cluj. Nu suntem orice club în țara asta. Și trebuie să ne respecte și jucătorii care vin aici. Din punctul ăsta de vedere pot să-i mulțumesc lui Tamaș pentru că a venit la un club important. Un merit mare l-a avut și Daniel Stanciu care are o relație foarte bună cu el și a contat foarte mult și locul ăsta”, a punctat Falub.
”U” Cluj va încerca pentru al treilea an consecutiv în care va juca în Liga 2 să promoveze în prima ligă. În primul a pierdut promovarea la baraj, cu FC Hermannstadt, iar în sezonul recent încheiat, prematur, din cauza pandemiei, a fost aproape de retrogradare, pe locul 14 din 18.
https://www.facebook.com/FCUCluj/videos/3440758302614679/
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabi-tamas-spectaculos-la-prezentarea-la-u-cluj-in-liga-2-nu-se-joaca-tot-11-contra-11-deja-nu-mai-pot-de-cfr-am-jucat-mult-acolo-de-asta-m-au-cautat-si-de-la-echipa-19142568
https://liga2.prosport.ro/seria-1/transfer-bomba-la-u-cluj-gabi-tamas-a-semnat-cu-echipa-din-liga-2-19141931