:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fmario-tudose-bogdan-andone-cfc-arges-1024x576.jpg)
La începutul lunii martie, sâmbătă, are loc prima întâlnire din Liga 2 pentru ACSM Reșița în acest an, în deplasare, cu AFC Câmpulung Muscel. Acum, se află pe locul 5 în Liga 2, cu 27 de puncte, la 14 lungimi de liderul FK Miercurea Ciuc, dar la egalitate cu locul 6, CS Afumați, și la o lungime de locul 7, FC Voluntari.
Duelul de pe stadionul din Câmpulung Muscel a fost prefațat de antrenorul clubului din Valea Domanului, Flavius Stoican.
În 16 meciuri din Liga 2, în acest sezon, Flavius Stoican și ACSM Reșița au înregistrat opt victorii, trei egaluri și cinci eșecuri. Trei dintre victorii au venit în ultimele cinci etape din Liga 2 de la finalul anului trecut (3-0 cu CSC Șelimbăr, 3-2 cu Unirea Ungheni, 2-3 cu CS Afumați, 0-2 cu FC Voluntari și 2-0 cu ACSM Ceahlăul).
La cum arată lucrurile în acest moment, va juca sigur în play-off-ul Ligii 2 și va lupta pentru promovarea în SuperLiga României. ACSM Reșița începe anul 2025 foarte încrezătoare!
Trebuie precizat că formația din Valea Domanului nu a jucat momentan în campionat, în acest an, disputând însă, până acum, doar partida cu CSM Unirea Alba Iulia din Cupa României, meci de departajare pe care l-a câștigat cu 1-0.
Flavius Stoican a declarat că AFC Câmpulung Muscel este o echipă schimbată din această iarnă, mai ales că a făcut multe modificări de lot. Primul rezultat înregistrat în 2025, într-un meci oficial, este elocvent pentru ultima clasată din Liga 2, care a trecut cu 1-0 de Metalul Buzău.
Antrenorul Reșiței a declarat că va trata foarte prudent întâlnirea, dar că vrea neapărat cele trei puncte în întâlnirea din etapa a 19-a, de sâmbătă.
”Avem un moral bun, avem încredere în forțele noastre și știm că nu ne va aștepta o partidă ușoară. Câmpulung a câștigat etapa trecută la Metalul Buzău, adică la o echipă care speră la play-off. Deci, sigur nu va fi un meci ușor.
Tratăm foarte serios această partidă, suntem conectați la joc și indiferent de cum va arăta gazonul sau vremea noi trebuie să facem o partidă bună. Vrem să ne menținem în primele șase echipe ale clasamentului. Concentrarea noastră va fi maximă și nu vom trata cu superficialitate niciun moment din meci.
În ceea ce privește lotul suntem apți din punct de vedere medical, mă voi putea baza pe toți jucătorii din lot și rămâne de văzut ce se va întâmpla la sfârșitul partidei. De Rimovecz nu mai are rost discuția, deoarece cel puțin trei săptămâni va absenta din cauza unei accidentări. Nu vrem să facem pași greșiți, dar nici nu va fi finalul pentru noi dacă nu vom obține un rezultat pozitiv. Este cert faptul că plecăm ca și favoriți, avem atuurile necesare pentru a ne impune.
Ceea ce a realizat această echipă în prima etapă din 2025 ne dă de gândit, faptul că a bătut pe Metalul Buzău, deci nu este o echipă simplă de învins. Câmpulung s-a întărit în perioada de pregătire, ne-am întâlnit cu această echipă în cantonamentul din Antalya, am purtat discuții cu antrenorul lor și era chiar mulțumit de ceea ce s-a lucrat în iarnă. Au adus jucători care au evoluat la Mioveni, plus alți câțiva străini de care ei sunt mulțumiți.
Deci, această echipă chiar s-a întărit în ceea ce privește lotul. Îl cunosc foarte bine pe antrenorul de la Câmpulung, este un tehnician care este atent la jucători, la detalii și știe să așeze foarte bine echipa în teren. Este o formație disciplinată, care greu primește gol, asta am văzut în partida lor cu Metalul Buzău din etapa trecută”, a declarat antrenorul Flavius Stoican, conform Caraș Online.
După duelul cu AFC Câmpulung Muscel, ACSM Reșița va întâlni, în ultimele meciuri din sezonul regular al Ligii 2, formațiile Campionii FC Argeș și Metalul Buzău, pe teren propriu, respectiv pe teren advers.
Referitor la Cupa României, la partida din sferturile întrecerii, cu FC Hermannstadt, ACSM Reșița va primi vizita sibienilor la începutul lunii aprilie.