Flavius Stoican a testat doar juniorii în primul amical, iar cei mai buni tineri vor rămâne în lot pentru Liga 2: ”Vom analiza”

Andrei PASCU 25 Jan. 2025, 13:56 Liga 2
Flavius Stoican a testat doar juniorii în primul amical, iar cei mai buni tineri vor rămâne în lot pentru Liga 2: ”Vom analiza”

Flavius Stoican și conducerea ACSM Reșița au transmis că nu vor mări plafonul salarial în cazul în care anumiți jucători doriți vor cere remunerații prea mari, motiv pentru care și din acest motiv testează tot mai mulți tineri din academie și nu numai.

Vineri, 24 ianuarie, clubul din Valea Domanului a susținut primul amical al iernii, iar Stoican a mizat doar pe tineri. Partida disputată în compania celor de la FC Nera Bogodinț (locul 1 în Liga 4 Caraș-Severin) s-a terminat la egalitate, scor 2-2.

ACSM Reșița a testat tinerii în primul amical al iernii

La nivel declarativ, ACSM Reșița a afirmat că începe anul 2025 foarte încrezătoare. Se situează pe locul 3 în campionat și își creionează lotul pentru a doua parte a sezonului de Liga 2. Mohammed-Ouadie Salhi este singura noutate din această iarnă până acum, iar pentru că nu își permite să plătească salarii foarte mari, deși își dorește să aducă și fotbaliști cu experiență, ACSM Reșița este atentă și la tinerii din academie.

Astfel, Flavius Stoican a decis ca în prima partidă amicală din această iarnă, care a avut loc chiar în Valea Domanului, să mizeze doar pe juniori. Ei s-au descurcat bine după cum a afirmat antrenorul, precizând că va continua să îi urmărească și să vadă în ce măsură ar putea să mizeze de acum sau din viitor pe ei, să fie în lotul pentru Liga 2.

Am luat acest meci amical mai mult pentru juniori, pentru jucătorii care sunt născuți în 2004 și mai mici. Am avut în teren la acest meci jucători din propria academie, dar și fotbaliști tineri care au venit din alte părți.

A fost un joc destul de bun pentru ei, deoarece am întâlnit o echipă de Liga a 4-a care are în componență fotbaliști care au evoluat la Liga 2 și Liga 3. Deci, nu a fost un test ușor. Voi lua decizii împreună cu stafful tehnic, o să analizăm și vom vedea care dintre acești juniori vor face parte din planurile noastre pentru viitor.

Important pentru ei este că au văzut nivelul și că nu este chiar atât de simplu să se impună. Rămâne de văzut care dintre ei vor face parte din planurile noastre. A fost un test bun pentru juniorii noștri”, a declarat antrenorul Flavius Stoican la finalul meciului amical.

Reșițenii, amical cu echipă din Liga 3 în al doilea test

ACSM Reșița a transmis faptul că în perioada 20 ianuarie – 3 februarie antrenamentele se vor desfășura la baza din Valea Domanului. Primul amical a fost disputat, iar pe 31 ianuarie va urma al doilea, cu Timișul Șag (Liga a 3-a).

Echipa din Valea Domanului va merge în cantonament în Turcia în această pauză de iarnă pentru a pregăti partea a doua a sezonului, plecarea urmând să se producă la începutul lunii februarie.

Achizițiile se lasă așteptate

ACSM Reșița nu va intra în licitații pentru achiziționările de jucători, pentru că nu vrea să depășească un anumit plafon salarial. În acest moment, toți jucătorii doriți care au semnat cu alte formații, au fost convinși de adversare în urma unor remunerații foarte bune oferite.

Flavius Stoican speră să mai ajungă jucători la echipă, dar momentan salariile exagerate cerute de cei doriți i-au făcut pe conducători și stafful tehnic să mai aștepte și să mai caute.

Reacția lui Flavius Stoican de la finalul primului amical al iernii:

Foto: Radio Reșița și Caraș Online
Video: ACSM Reșița

Andrei PASCU 25 Jan. 2025, 13:56 Liga 2
Pe aceeași temă