A plouat cu goluri în Dealul Florilor: Dumbrăvița a învins Minaur cu 4-3! Cosmin Stan, din nou asumat și fair-play: ”Spre final, am tras de timp un pic exagerat”

Anda DELIU 17 Sep. 2022, 15:56 Liga 2
A plouat cu goluri în Dealul Florilor: Dumbrăvița a învins Minaur cu 4-3! Cosmin Stan, din nou asumat și fair-play: ”Spre final, am tras de timp un pic exagerat”

CSC Dumbrăvița s-a impus cu scorul de 4-3 pe terenul echipei Minaur Baia Mare, tot o nou-promovată în Liga 2, după un meci în care jucătorii echipei timișene a marcat cinci dintre cele șapte goluri, deoarece au avut și un autogol.

Trupa bănățeană are acum 7 puncte în clasament, obținute toate pe teren advers, în timp ce formația maramureșeană rămâne deasupra ei, cu 8 puncte.

Antrenorul Cosmin Stan a admis după joc că elevii săi au avut și momente în care au tras de timp pentru a obține acest al doilea succes în Liga 2.

CSC Dumbrăvița a început meciul de la Baia Mare ca din pușcă!

După o perioadă mai dificilă în campionat, CSC Dumbrăvița a început curajos meciul din etapa a 7-a a Ligii 2, din care a și obținut ce a vrut. În minutul 9, Toma Bodri a driblat nu mai puțin de patru adversari și a marcat cu un lob peste portar. Diferența a crescut rapid, în minutul 13, când geamănul Luca Bodri a centrat, iar Dragan Paulevici, revenit după o accidentare, a înscris cu capul din 7 metri.

Jocul curajos al timișenilor a continuat, iar în minutul 20 a marcat și Patrick Pașcalău cu capul, după un corner. După zece minute, Toma Bodri s-a dovedit înger și demon, căci a împins mingea în propria poartă, din fața lui Chinde, după o centrare din dreapta. Dar la pauză s-a intrat cu 1-4 pe tabelă, după ce, în minutul 39, Costel Zurbagiu a combinat cu Paulevici și a reușit să-l învingă pe portar.

Joc de rezistență în repriza secundă

Baia Mare nu a capitulat la acest scor și a luptat serios pentru egalare, cu atât mai mult cu cât se făcuseră patru schimbări din minutul 25, de la 0-3.

În minutul 52, a reușit și Minaur să marcheze practic primul gol, al doilea însă în poarta lui Mikloș. Viorel Chinde a înscris din 5 metri, dintr-un unghi închis, sub transversală. În minutul 60, s-a marcat pentru 3-4, după un penalty ”comis” de Toma Bodri, care l-a faultat pe Chițaș. Sergiu Ciocan a executat în plasa porții, dar gazdele nu au mai putut egala.

În minutul 90+1, maramureșenii au rămas și fără Răzvan Lazăr, care a văzut al doiela cartonaș galbne și, implicit, pe cel roșu, după o intrare dură la Ghinescu.

Cosmin Stan recunoaște că elevii săi au tras de timp

În repriza a doua, când nu a mai putut juca la fel de dezinvolt ca în prima jumătate a meciului, Dumbrăvița a avut momente când a tras de timp. Pașcalău a luat și ”galben” pentru că ieșea lent în minutul 81, la schimbare. Cosmin Stan nu a încercat să fie ipocrit în privința asta.

”Când vii după trei înfrângeri consecutive, când nu ai curaj – pentru că în ultimele jocuri am pierdut mult din încredere și curaj – vă dați seama că am făcut orice pentru a câștiga acest meci. Chiar dacă, spre final, am tras de timp un pic exagerat. Dar dacă Baia Mare ar fi fost în această situație, nu ar fi făcut oare la fel?
Cei din partea de vest a țării mă cunosc, sunt tipul de antrenor care schimbă mult de la o etapă la alta, chiar și în cazul victoriilor. Avem un lot de 26 de jucători, spre deosebire de anul trecut, când lotul a fost foarte restrâns. Vreau să îi capacitez, să dea cât mai mult, pentru că ei până în ultima clipă nu știu dacă sunt titulari sau rezerve. Pe de o parte, cred că e un lucru bun, dar pe de altă parte e o problemă pentru omogenizarea primului 11. Dar eu merg pe această idee, să fie concurență cât mai bună pe posturi”, a declarat antrenorul alb-verzilor timișeni.

Remarcații: Paulevici și Zurbagiu

Antrenorul bănățean a vorbit și despre doi dintre jucătorii care au reprezentat scheletul echipei și în Liga 3, înainte de promovoare.

”Paulevici vine după trei luni de absență, în zece zile a jucat trei meciuri. Azi a fost de departe cel mai bun de pe teren! Eu nu pot să-mi dau seama de unde are băiatul acesta atâta forță în el. După ce a avut ligamentele colaterale interne parțial rupte… După numai două săptămâni de antrenamente să fie azi cel mai bun de pe teren și să alerge necontenit până la final… Mare păcat pentru el că nu a făcut mai repede pasul la un nivel superior. Zurbagiu e și căpitan, și antrenorul de teren, asta e clar. S-a văzut că, din momentul în care a coborât în apărare, adversarii nu au mai avut ocaziile pe care și le creaseră până atunci. M-ați întrebat și de Pașcalău… La 16 ani și jumătate, acest copil a marcat în ambele meciuri din această săptămână”, a spus Stan despre cei doi.

Banii puțini se dau și înainte de ziua de salariu

Întrebat de jurnaliștii băimăreni despre bugetul echipei, Cosmin Stan a fost foarte laudativ cu conducerea clubului. Totuși, trebuie punctat că CSC Dumbrăvița nu a făcut cantonament vara trecută, iar un alt aspect deloc de lăudat e că antrenorul e și profesor de sport într-un alt sat din județ.

De asemenea, la stadion nu există o tabelă de scor, aspect care nu presupune o investiție colosală, dar, totuși, nefăcută de conducerea clubului, în speță, directorul Radu Suciu, ex-ripensist.

”E foarte important că toți banii care se promit la echipă vin la timp. Uneori chiar înainte de datele scadente! Acest lucru crează liniște în vestiar, o liniște de care eu sunt foarte mulțumit. Un antrenor căruia clubul îi oferă toate condițiile și liniște, e un antrenor mulțumit”, a răspuns Stan.

CSC Dumbrăvița în meciul cu Minaur: Mikloș – Bura-Koț, Gîsă (I. Tănase 61’), C. Toma – T. Bodri, Andr. Olaru, Zurbagiu (cpt.), Martinov (Ghinescu 61’), L. Bodri (Tismonar 66’) – Paulevici, Pașcalău (Curea 81’). Rezerve neutilizate: Trifon – Simon, Blickling, Ad. Ungureanu, Dav. Popa.

CSC Dumbrăvița a urcat pe locul 15 într-un clasament intermediar al Ligii 2, cu 7 puncte, la egalitate cu Concordia Chiajna.

Echipa nu va disputa niciun amical săptămâna viitoare, când campionatul este întrerupt pentru meciurile echipelor naționale.

În schimb, va primi vizita Politehnicii Iași în play-off-ul Cupei României, cel mai probabil miercuri, 28 septembrie. Apoi, probabil în ziua de 1 octombrie, e gazdă la derby-ul local cu Ripensia, în etapa a 8-a a Ligii 2.

Foto: CSC Dumbrăvița și Leczki Jozsi (Mediafax Foto)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-7-dej-chiajna-targu-jiu-baia-mare-si-bucuresti-gazdele-meciurilor-care-incep-de-la-ora-1100-jocul-stelei-nu-se-mai-disputa-astazi-19245744

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/frf-stabileste-prin-tragere-la-sorti-meciurile-din-play-off-ul-cupei-romaniei-19245645

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/iesenii-isi-fac-buletin-de-timisoara-dupa-trei-deplasari-in-campionat-in-orasul-de-pe-bega-poli-iasi-a-cazut-in-play-off-ul-cupei-romaniei-sa-joace-tot-in-timis-la-dumbravita-tragerea-ast-19245682

Anda DELIU 17 Sep. 2022, 15:56 Liga 2
Pe aceeași temă