Schimbare de sistem prielnică în Liga 4 Hunedoara. AJF-ul se laudă pentru implementarea ”final four”-ului, dar speră să-l ducă la bun sfârșit de această dată. Cristian Petrean: ”Echipele sunt dornice să prindă un loc în top patru”

Andrei PASCU 29 Dec. 2021, 16:21 Liga 4
Schimbare de sistem prielnică în Liga 4 Hunedoara. AJF-ul se laudă pentru implementarea ”final four”-ului, dar speră să-l ducă la bun sfârșit de această dată. Cristian Petrean: ”Echipele sunt dornice să prindă un loc în top patru”

Liga 4 Hunedoara se desfășoară și în acest sezon după tiparul din stagiunea trecută, sezon regular, după care un ”final four” între primele cele mai bune patru formații. Conducerea AJF Hunedoara speră însă ca de această dată să poată ține întreg sistemul competițional, nu cum s-a întâmplat sezonul trecut.

În anul fotbalistic 2020-2021, Liga 4 Hunedoara s-a terminat prematur, la fel ca și în cazul altor județe, întrucât Federația Română de Fotbal a impus un anumit termen limită de desemnare a campioanelor care să meargă în barajul pentru Liga 3.

Cristian Petrean: ”Sperăm ca «final four» -ul să se țină” 

Președintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean, a declarat că acest sistem este unul benefic, observând în decursul unui an și jumătate mai multe puncte pozitive, care îl încurajează să continue cu sezon regular și ”final-four” și în anii următori

În 2021-2022, Liga 4 Hunedoara este compusă din 10 echipe, fiind programate 19 etape în sezonul regular.

Sistemul competițional pe care l-am adoptat la Liga 4, în sezonul 2020-2021, îl păstrăm și de această dată, în 2021-2022. Se pare că ne aduce succes, echipele sunt dornice să prindă un loc în primele patru. Sunt cinci echipe în momentul de față cu șanse reale, mai avem patru etape de desfășurat în sezonul regular, pe care le vom organiza începând cu finalul lunii martie.

După aceea, vom merge într-un «final four» tur-retur, sperăm ca de data aceasta să se țină, pentru că așa am vrut și sezonul trecut dar nu s-a putut, fiindcă a trebuit să dăm mai repede câștigătoarea județului pentru a participa la baraj.

Echipele își doresc foarte mult să prindă un loc, fie că vorbim de locurile 1-4, fie că vorbim de 5-7, și există tot timpul dorința de a câștiga fiecare meci”, a spus președintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean, pentru Radio Timișoara.

  • În dreapa, președintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean. 

Retezatul Hațeg și Mihai Viteazu Vulcan, pe primele locuri în Liga 4 Hunedoara, la egalitate de puncte 

Până acum s-a jucat ceva mai mult de un tur din Liga 4 Hunedoara, 14 etape, în 2022 mai fiind programate patru runde. La final de 2021, lider este Retezatul Hațeg, cu 31 de puncte, urmată de Mihai Viteazu Vulcan, 31 de puncte, Șoimul Băița, 28 de puncte, și Inter Petrila, 27 de puncte. Prima echipă aflată în afara locurilor de final-four, locul 5, este Gloria al Orașului Geoagiu, 26 de puncte.

Primele două clasate, Retezatul Hațeg și Mihai Viteazu Vulcan, nu sunt doar la egalitate de puncte în clasament. Ele au făcut și două rezultate de egalitate în sezonul regular. În tur, la Hațeg, a fost 0-0, iar în retur a fost 1-1.

Foto: Retezatul Hațeg și AJF Hunedoara

https://liga2.prosport.ro/liga-4/planuri-pentru-2022-la-sefia-ajf-arad-liga-a-4-a-cu-14-echipe-un-turneu-in-memoria-lui-adrian-lucaci-sau-reluarea-parteneriatului-cu-cja-19214951

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eduard-novak-a-anuntat-ca-ministerul-sportului-va-finanta-academiile-de-fotbal-incepand-cu-2022-sunt-copiii-nostri-si-este-normal-ca-statul-sa-investeasca-in-copii-19214748

https://liga2.prosport.ro/liga-4/alegeri-cu-unanimitate-la-ajf-caras-severin-viorel-lolea-reconfirmat-pentru-inca-4-ani-de-mandat-ne-propunem-sa-fim-acelasi-ajf-elitist-19214363

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/nae-constantin-profesor-pentru-o-zi-pentru-cursantii-la-licenta-c-printre-elevi-este-si-un-jucator-de-la-astra-19214343

https://liga2.prosport.ro/liga-4/liga-1-poate-sa-mai-astepte-costin-lazar-a-refuzat-oferta-din-prima-divizie-pentru-proiectul-de-la-dunarea-turris-turnu-magurele-din-liga-4-19214284

 

 

Andrei PASCU 29 Dec. 2021, 16:21 Liga 4
Pe aceeași temă