Preşedintele de la Minerul Costeşti îşi asumă eroarea care i-a adus echipei sale neprogramarea la barajul de promovare în Liga 3: ”Am interpretat greşit regulamentul. Am plâns ore întregi alături de antrenor”

Adrian MUJEA 01 Aug. 2020, 19:09 Liga 4
Preşedintele de la Minerul Costeşti îşi asumă eroarea care i-a adus echipei sale neprogramarea la barajul de promovare în Liga 3: ”Am interpretat greşit regulamentul. Am plâns ore întregi alături de antrenor”

Preşedintele echipei Minerul Costeşti, campioana județului Vâlcea, Sergiu Holtei (foto, alături de Răzvan Burleanu, șeful FRF), îşi asumă eroarea care a condus la neprogramarea formației sale în meciul de la barajul de promovare în Liga 3 cu Petrolul Potcoava (Olt). Calendarul de testare scrie: „testare RT-PCR (opţional şi test serologic pentru lgM şi lgV Covid-19), fapt care l-a făcut pe oficialul clubului să creadă că poate face şi testarea pentru anticorpi.

Minerul Costeşti pierde la ”masa verde” meciul cu Petrolul Potcoava, de altfel, acesta fiind și singurul joc care urma să se dispute în grupa din care fac parte cele două echipe. A treia formației, Unirea Ţigăneşti (Teleorman), a anunţat că nu se prezintă la baraj, fiindcă nu are bani să respecte protocolul medical.

„Vina este în totalitate doar a mea. Fiind în criză de timp, am interpretat greşit regulamentul şi am înţeles că este valabilă și testarea serologică. Vineri seara, când a venit răspunsul FRF că nu este valabilă testarea serologică, am plâns ore întregi alături de antrenorul Marius Vlădoi. Îmi cer scuze întregii echipe, care a muncit enorm în ultimii doi ani şi merita să aibă şansa să joace promovarea pe teren, la Bascov. Ne cerem scuze pentru declaraţiile date la cald de primarul nostru în privinţa FRF, nu îşi aveau rostul! Este doar vina noastră şi eu mi-o asum în totalitate”, a declarat oficialul de la Minerul Costeşti.

Minerul Costeşti speră să promoveze în Liga 3 de pe locul 2 din grupa sa de baraj

Vâlcenii aşteaptă acum decizia Comisiei de Disciplină a FRF, care va stabili marţi dacă Minerul Costeşti va fi programată pentru jocul din 9 august, cu Unirea Ţigăneşti, echipă care nu participă la miniturneul de promovare. Cu o victorie la ”masa verde” s-ar clasa pe locul 2 în grupa sa și ar avea șanse de promovare în Liga 3, fiindcă și echipele clasate pe poziția secundă ar putea fi primite în acest eșalon. „Noi ne-am dorit foarte mult promovarea, am alergat pe ultima sută de metri pentru CIS, ne-am pregătit conform normelor, am fost deschişi să facem tot posibilul să îndeplinim condiţiile FRF din protocolul medical pentru acest baraj. Sper ca FRF să ne înţeleagă şi să ia o decizie corectă, la Comisia de Disciplină. Noi suntem dispuşi şi să facem săptămâna viitoare testul RT- PCR, apoi sperăm să avem şansa să accedem la Liga a 3-a de pe locul 2 în grupa noastră”, a mai spus Sergiu Holtei.

Meciurile și rezultatele din prima etapă a barajului de promovare în Liga 3 le poți vedea AICI.

https://liga2.prosport.ro/liga-4/gafa-inimaginabila-la-minerul-costesti-a-facut-teste-de-anticorpi-in-loc-de-rt-pcr-si-pierde-singurul-meci-pe-care-il-avea-la-baraj-petrolul-potcoava-promoveaza-in-liga-3-fara-sa-joace-19141742

https://liga2.prosport.ro/liga-4/meciurile-primei-etape-a-barajului-pentru-promovarea-in-liga-3-campioana-din-olt-a-castigat-la-masa-verde-accederea-in-cel-de-al-treilea-esalon-19141769

Adrian MUJEA 01 Aug. 2020, 19:09 Liga 4
Pe aceeași temă