Marian Constantinescu (42 de ani), antrenor – jucător la Colțea Brașov, în sezonul trecut al Ligii a 4-a Brașov, a ajuns la spital, pe masa de operație.
Fostul atacant din prima liga a suferit o accidentare la un meci de fotbal-tenis, iar joi, 11 iulie 2024, a fost operat la Spitalul Județean Brașov.
”Am jucat tenis cu piciorul cu câțiva prieteni și am simțit că mi-a pocnit ceva la tendon. Am plecat imediat la Spitalul Județean Brașov, unde am fost operat la tendonul lui Ahile de către doctorul Răzvan Răuțea. Acum voi începe recuperarea. Ghinion curat! Nu am avut astfel de probleme ca fotbalist profesionist…”, spune Marian Constantinescu.
Fostul atacant al Brașovului ar putea schimba echipa din această vară.
Constantinescu este în discuții avansate cu CSM Săcele, echipă care a terminat campionatul trecut pe locul 3 în Liga 4 Brașov. Dacă negocierile se vor concretiza, acesta va face echipă cu Dan Bona pe banca tehnică, iar obiectivul clar va fi promovarea în Liga 3.
În sezonul recent încheiat de Liga 4 Brașov, Colțea Brașov a încheiat campionatul pe locul 4 și a jucat finala fazei județene a Cupei României, pierdută cu 0-5 în fața celor de la Inter Cristian.
Fost fotbalist în Liga 1 la echipe precum Poli Timișoara, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Brașov, Concordia Chiajna și Juventus București, Marian Constantinescu și-a petrecut ultima parte a carierei în eșaloanele inferioare, la Academica Clinceni (Liga 2), Turris Oltul Turnu Măgurele (L3), AFC Hărman (L3), Corona Brașov (L4), Ciucaș Tărlungeni (L4) și Colțea Brașov (L4).