După ce și-au împărțit victoriile în sezonul regulat, Viitorul Șimian și ACS Drobeta au remizat în etapa a 2-a din play-off-ul Ligii a IV-a Mehedinți.
Pe terenul din comuna Șimian, liderul Ligii a IV-a Mehedinți n-a mai reușit să treacă de echipa severineană, așa cum o facuse toamna trecută, când s-a impus cu 1-0. Jocul-direct din play-off s-a încheiat nedecis, scor 1-1, prin golurile marcate de Alin Arfutu (’15), respectiv Relu Țurai (’25), iar cele două contracandidate continuă să fie despărțite de două puncte.
De rezultatul de la Șimian putea profita CS Strehaia, însă echipa antrenată de Mircea Danciu a ratat posibilitatea să egaleze liderul la puncte, după ce a pierdut cu 2-0 la Orșova. Dubla lui Tiberiu Pătășanu (’57, ’71) a adus prima victorie din play-off pentru ocupanta locului al 4-lea, AS Dierna. Practic, singura echipă care n-a câștigat în play-off este liderul Viitorul Șimian.
Recolta, maximă în play-aut
În play-out, Recolta Dănceu s-a distanțat la trei puncte de Viitorul Cujmir, de care a dispus cu 3-0, prin golurile izbutite în repriza secundă de Cătălin Trușcă (’54), Alin Rapcea (’72) și Cristian Boboescu (’89). Tot cu 3-0 a câștigat și AS Corcova, meciul cu Dunărea Pristol. Reușitele lui Sevastian Drăghici (’30, ’83) și Roberto Radu (’74) au apropiat Corcova la două puncte de Pristol.
Play-off
Rezultate etapa a 2-a:
Viitorul Șimian – ACS Drobeta 1-1 (1-1)
Dierna Orșova – CS Strehaia 2-0 (0-0)
Clasament:
1. Viitorul Șimian 2 0 1 1 2-4 19
2. ACS Drobeta 2 1 1 0 3-2 17
3. CS Strehaia 2 1 0 1 3-3 16
4. Dierna Orșova 2 1 0 1 3-2 13
Play-out
Rezultate etapa a 2-a:
AS Corcova – Dunărea Pristol 3-0 (1-0)
Recolta Dănceu – Viitorul Cujmir 3-0 (0-0)
Clasament:
1. Recolta Dănceu 2 2 0 0 6-0 15
2. Viitorul Cujmir 2 1 0 1 5-6 12
3. Dunărea Pristol 2 0 0 2 0-6 7
4. AS Corcova 2 1 0 1 6-5 5
Articol scris de Mircea OGLINDOIU