Primarul din Lehliu Gară, bătut la vestiare de un jucător poreclit „Motorină”: „A dat cu picioarele și pumnii în mine. M-a lovit în părțile intime”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 31 May. 2015, 13:02 Actualizat: 31 May. 2015, 13:06 Special

Meciurile din Liga a IV-a, indiferent de județul din care fac parte, produc aproape în fiecare săptămână incidente sau momente hazli între fotbaliști, oficiali sau suporteri. Sâmbătă, Călărașiul a fost în „lumina reflectoarelor” de această dată. Jocul din etapa a 28-a dintre Dunărea Ciocănești (locul 4) și Victoria Lehliu (locul 8), încheiat la egalitate, scor 1-1, a atras o mulțime de reproșuri din partea gazdelor. Totul a culminat cu un scandal în care victimă a fost primarul orașului Lehliu Gară.

Nemulțumiți de arbitraj, jucătorii echipei Dunărea Ciocănești au arătat cu degetul către „centralul” Liviu Mitea din Oltenița pe motiv că le-ar fi refuzat trei lovituri de pedeapsă. Meciul s-ar fi încheiat chiar cu trei minute înainte de final, după cum scrie editia.ro, iar câțiva suporteri au protestat prin a arunca pe seprafața de joc cu sticle. Totuși, momentele cele mai regretabile s-au produs la vestiare, acolo unde un jucător de la gazde și-a ieșit din minți și la bruscat și lovit pe primarul din Lehliu, Iulian Iacomi.

Așa-zisul fotbalist Adrian Oprea, poreclit Motorină, s-a transformat în huligan, a început să le adreseze injurii chiar și celor de la Lehliu și, deranjat de intervenția edilului care voia să calmeze spiritele, s-a năpustit asupra sa. „A început să dea cu picioarele și pumnii în mine și în acel moment au sărit mai mulți la bătaie. M-a lovit în părțile intime. A fost un meci urât din toate punctele de vedere. Am încercat să-l sun pe primarul din Ciocănești să vină să-i liniștească, dar avea telefonul închis. A intervenit poliția și spiritele s-au mai calmat. Acum mă duc să dau declarație”, a declarat, pentru editia.ro, primarul orașului Lehliu Gară, Iulian Iacomi.


„Motorină”, jucătorul în roșu-negru, l-a „altoit” pe primarul din Lehliu Gară

Purtătorul ilegal de ghete cu crampoane, Adi Oprea, nu se află la prima abatere de acest gen. Cunoscut ca un tip scandalagiu, jucătorul de la Dunărea Ciocănești a primit o condamnare cu suspendare în urmă cu 3 ani după ce a sărit la bătaie în cadrul unui meci de fotbal județean. „Motorină” are la activ foarte multe suspendări, cea mai mare fiind de 12 etape în 2013, atunci când a sărit să-l bată pe un jucător din Mânăstirea, Mădălin Neacșu. Acum va fi, cel mai probabil, la ultima apariție în tricoul unei echipe de fotbal, deoarece președintele Asociației Județene de Fotbal Călărași, Dorinel Dincă, a anunțat că jucătorul va primi în mod cert o suspendare pe viață din activitatea fotbalistică.


 

În altă ordine de idei, iată rezultatele din runda din acest weekend, a 28-a, a Ligii a IV-a Călărași:

Dunărea Grădiștea – CSM Oltenița 2-1
Agricola Borcea – Venus Independența 3-2
Unirea Mânăstirea – Steaua Radovanu 3-0
Spicul Roseți – Rapid Ulmeni 6-3
Dunărea Ciocănești – Victoria Lehliu 1-1
Victoria Dragoș Vodă – Avântul Dor Mărunt 5-0
Partizan Crivăț – Avântul Pietroiu 4-2
Progresul Fundulea – Victoria Chirnogi 3-0

Din acest sezon mai sunt de disputat două runde, iar în fruntea clasamentului rămâne la aceeași distanță de puncte, șapte, CSM Oltenița, grupare care deja a obținut matematic titlul de campioană. Echipa de pe locul doi, Venus Independența, a pierdut și ea în această etapă.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 31 May. 2015, 13:02 Actualizat: 31 May. 2015, 13:06 Special
Pe aceeași temă