Oțelul Larissa, debut cu dreptul!

29 Aug. 2012, 18:40 Ligi județene
Oțelul Larissa, debut cu dreptul!

Prima etapă din ligile inferioare județene a adus și debutul clubului Oțelul Larissa, echipă finanțată, înființată și antrenată de Adrian Teodorescu. Un club nou, făcut „de la zero”, juridic „ca la carte”, cu Certificat de Identitate Sportiv, fotbalul nefiind deloc, nici măcar la acest nivel, un sport „ieftin”.

Astfel, aviz amatorilor, care vor să se apuce de o astfel de „acțiune”, să faci o echipă de fotbal „ok” pentru a se prezenta la prima etapă, depășește 10.000 de ron. Actele juridice „trec” de 3.000 de ron, apoi, echipamentul costă 4.000 de ron (două rânduri complete, în culorile Oțelului Galați, unul dintre ele fiind identic cu cel al fostei campioane, cumpărat de la firma „Masita”), iar taxele de afiliere, legitimații, transferuri, vize anuale și vize medicale, depășesc și ele 2.000 de ron!

Nu mai punem la socoteală sumele care se vor cheltui, etapă de etapă, cu baremurile de arbitraj și observare și transportul la meciuri. Oțelul Larissa Dobrota a debutat cu un eșec, 4-1 cu AS Podenii Vechi, obiectivele echipei, la acest moment fiind acelea de a nu folosi jucători „pe fals”, cum se spune și de a face fotbal pentru amatorii acestui sport din comuna Gornet, satul Dobrota.

„Puteam fără probleme să aduc jucători din Ploiești, cu CV, cum se spune, dar această echipă este făcută pentru cei din Dobrota, care pot face, acum, fotbal în mod organizat. Satisfacția și bucuria lor este mult mai importantă” – spune Adrian Teodorescu, fost fotbalist, printre altele, la Inter Sibiu, Gloria Buzău și Poiana Câmpina

ULTIMA ORĂ‚: Contestația depusă de Oțelul Larissa privind folosirea unui jucător pe fals de către cei de la Podenii Vechi a fost câștigată de echipa lui Adrian Teodorescu, astfel că eșecul din teren s-a transformat într-o victorie la masa verde

Sursa: Ziarul Prahova

29 Aug. 2012, 18:40 Ligi județene
Pe aceeași temă