Metalul Frăsinet a reușit cel mai important transfer din Liga 4
în această primăvară. Oficialii echipei de pe locul 3 din Liga a
IV-a Teleorman au obținut semnătura mijlocașului Robert Iacob, un
jucător cu ștate vechi în Liga 1.
Neplătit de luni de zile și tras pe linie moartă de Universitatea
Cluj încă din sezonul trecut, pe când ardelenii evoluau în Liga 2,
mijlocașul Robert Iacob (29 de ani) și-a depus memoriu pentru a
deveni liber de contract. LPF i-a dat câștig de cauză și a obligat
echipa „€œU” Cluj să-i plătească restanțele salariale.
Pentru că nu și-a găsit echipă unde să evolueze până în vară, Iacob
a acceptat provocarea primarului din Frăsinet și a semnat cu
Metalul pe 5 luni.
A fost la un pas de a semna cu
Brescia
Așa cum a declarat pentru ProSport cu ceva vreme în urmă, acum
patru ani, Robert Iacob a fost la un pas de a ajunge la Brescia.
„Putea fi relansarea carierei mele. Transferul a picat,
iar de atunci parcă toate îmi merg rău„, spune
jucătorul, care în 2006 a făcut parte din lotul cu care Unirea
Urziceni a promovat în Liga I. După un sezon la UTA, Iacob a ajuns
la „€œU” Cluj, într-o perioadă în care nu curgea lapte și miere la
clubul „șepcilor roșii”.
„€œEu am încercat să-mi fac datoria față de club,
dar m-au tratat urât. Am simțit că nu mai sunt dorit, iar după
promovare m-am dus la club să ne înțelegem. Le-am spus că accept
jumătate din prima de promovare, adică 10.000 de dolari. M-au
refuzat, au zis că le bag mâna în buzunar. Am fost obligat să mă
adresez comisiilor, iar decizia mi-a fost favorabilă. Liga i-a
obligat să-mi dea 29.300 de dolari. Eu mă bucur că am scăpat de
calvar și că pot juca acum la o altă echipă”, a mai
spus mijlocașul ofensiv.
Cea mai bună perioadă din cariera lui Iacob a fost cea de la
Farul Constanța, între 2003 și 2005, când a prins și o finală a
Cupei României (ediția 2005), cu Dinamo (1-0 pentru bucureșteni).
Pe când juca la Liberty Salonta (între 2006 și 2008), Iacob a fost
declarat cel mai bun jucător din divizia secundă.
Până să ajungă la Frăsinet, mijlocașul Universității Cluj, Robert
Iacob, a fost ofertat de Arieșul Turda, care și l-ar fi dorit în
returul acestui campionat.
CV Robert Mihai Iacob
Data nașterii: 24 06 1981
Locul nașterii: București
Înălțime: 1,74 m
Greutate: 65 kg
Post: mijlocaș ofensiv
Jocuri/goluri în Liga 1: 22/0
Jocuri/goluri în Liga 2: 96/15
Cariera:
Rocar București
Diplomatic Focșani
FCM Bacău
FC Onești
Farul Constanța
Unirea Urziceni
Liberty Salonta
UTA Arad
U Cluj
„Mi s-a îndeplinit dorința. Am reușit să aduc un
jucător de Liga I la Frăsinet. Astăzi am primit actele de la FRF și
Iacob este de acum jucătorul nostru. Pe lângă el am mai adus și un
fundaș central, pe Chiuc de la Electroaparataj”,
Florentin Ghimiș, administrator Metalul Frăsinet.
Sursa: Teresport