Încet-încet, campionatele județene se îndreaptă spre final. În
unele județe au început deja play-off-urile de stabilire a
campioanei, iar în altele se cunoaște deja campioana cu destule
etape înainte de final. Însă până la disputarea barajului pentru
accederea în Liga a III-a mai pot apărea destule surprize și asta
deoarece Federația Română de Fotbal a trimis o circulară tuturor
asociațiilor județene prin care s-a comunicat că la baraj vor putea
participa doar echipele care au Certificat de Identitate Sportivă
(C.I.S.)
Cum anul trecut au fost destule echipe ajunse care nu au avut
acest act, motiv pentru care s-a dat o derogare la acea vreme, FRF
nu mai vrea să repete aceeași experiență. Așa că, prin circulara
mai sus menționată, a fost stabilită data de 5 iunie ca termen
limită până la care candidatele la barajul pentru Liga a III-a, din
cele 41 de campionate județene plus București (foto play-off, Calcio –
Frăția), au timp să își obțină acest certificat
care le conferă personalitate juridică.
Pentru cei inteesați, iată și ce s-a întâmplat cu echipele care
și-au câștigat vara trecută dreptul de a juca în Liga a III-a în
urma barajului de promovare (aranjate după performanțele lor în
acest moment):
Voința Sibiu (SB) – locul 1 în seria a
VI-a
AC Recaș (TM) – locul 3 în seria a V-a
Viscofil Pop. Leordeni (IF) – locul 4 în seria a
II-a, s-a mutat în retur la Domnești
AS Albota (AG) – locul 9 în seria a IV-a
Roseal Odorhei (HR) – locul 10 în seria a VI-a, se
numește acum AFC Odorheiu Secuiesc
Partizanul Merei (BZ) – locul 11 în seria a
II-a
Comprest G.I.M. Buc. (B) – locul 12 în seria a
III-a, s-a mutat în retur pe stadionul Romprim
Ghecon Lăpușata (VL) – locul 12 în seria a
IV-a
Voința Livezile (BN) – locul 12 în seria a
VI-a
Ralbex Turcinești (GJ) – locul 13 în seria a
IV-a
Luceafărul Oradea (BH) – locul 13 în seria a
VI-a
Progresul Gorgota (DB) – locul 14 în seria a
III-a, și-a schimbat numele în CSM Târgoviște
Viitorul Ianca (BR) – locul 15 în seria a
II-a
Minaur Zlatna (AB) – locul 15 în seria a VI-a, se
numește acum CS Zlatna
FC Vaslui II (VS) – locul 16 în seria I
Petrolul Telejean Pl. (PH) – exclusă din campionat
începând cu etapa a XXVII-a ca urmare a două neprogramări pentru
neachitarea baremurilor de arbitri
Turul Micula (SM) – s-a retras după 21 de etape
jucate în seria a VI-a
Oil Terminal C-ța (CT) – s-a retras după 19 etape
jucate în seria a II-a
CS Gura Humorului (SV) – retrasă înainte de
startul returului, după 17 etape jucate în seria I
ASO Miercurea Nirajului (MS) – nu s-a înscris în
campionat
FC Dumitrești (VN) – a cedat locul celor de la CS
Domnești
Bonus, o parte din pierzătoarele barajului au ajuns în Liga a
III-a, fie prin cumpărarea de locuri, fie prin depunerea de dosare
de înscriere pentru locurile rămase libere:
Avântul Bârca (DJ) – locul 3 în seria a IV-a,
și-a schimbat numele în CS Triumf Bârca
Sportul Vișina Nouă (OT) – locul 4 în seria a
IV-a, și-a schimbat numele în CS Vișina Nouă
Viitorul Toporu (GR) – locul 8 în seria a
III-a
FCM Alexandria (TR)– locul 10 în seria a
IV-a
Dunărea II Galați (GL) – locul 15 în seria I
Retezatul Hațeg (HD) – s-a retras după 20 de etape
jucate în seria a V-a
Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ