În etapa a 17-a, prima din acest an care s-a disputat în Liga a 4-a Brăila, s-au înregistrat trei victorii categorice ale echipelor care au evoluat pe teren propriu, o victorie la scor, 9-1, obținută de Voința Șuțești la Gloria Movila Miresii și un rezultat de egalitate, 1-1, între Dunărea Tichilești – Pandurii Tudor Vladimirescu.
La revenirea la CS Făurei, Bănel Nicoliță a fost jucătorul meciului în partida pe care formația sa a câștigat-o cu 6-0 în fața celor de la Viitorul Însurăței. Cu Bănel pe teren din minutul 46, CS Făurei a înscris de cinci ori în poarta oaspeților, iar, în afară de servant la câteva reușite ale gazdelor, fostul internațional stelist și-a trecut numele și pe lista marcatorilor. Fratele său, Stelian Nicoliță, și-a trecut în cont un hat-trick.
Tot trei goluri a marcat și Ionuț Matei pentru ACSC Cazasu în victoria, 6-1, a echipei sale, în fața satelitului Daciei Unirea. Un succes care coroborat cu înfrângerea echipei Voința Vișani la Viitorul Ianca, readuce formația pregătită de Marian Samuilă pe locul al treilea al clasamentului.
Scorul rundei s-a înregistrat la Movila Miresii acolo unde Voința Șuțești s-a impus cu 9-1 în fața celor de la Gloria.
Derby-ul de pe stadionul „Ștefan Vrăbioru”, Viitorul Ianca – Voința Vișani, la care au asistat peste o sută de spectatori, a fost câștigat de echipa gazdă, însă trebuie menționat faptul că victoria formației pregătite de Viorel Ciucașu a început să se contureze abia după autogolul lui Cazacu, din minutul 72.
După penultima etapă a returului Ligii a IV-a, podiumul se prezintă astfel: 1 Viitorul Ianca – 42 puncte, 2 CS Făurei – 39 puncte, 3 ACSC Cazasu – 37 puncte. Celelalte două formații calificate, de asemenea, în play-off sunt Voința Vișani cu 35 puncte și Voința Șuțești cu 31 puncte.
Rezultatele și marcatorii etapei a 17-a:
Gloria Movila Miresii – Voința Șuțești 1-9 (0-3)
Custură (61 – autogol) / Călin (9, 43), Șerban (24), I. Șerbănescu (56, 83), Crangă (71, 75), Cârlan (87, 89)
CS Făurei – Viitorul Însurăței 6-0 (1-0)
Huțu (10, 50), S. Nicoliță (47, 62, 64), B. Nicoliță (69)
ACSC Cazasu – Dacia Unirea 2 Brăila 6-1 (3-0)
Toader (8), Matei (13, 44, 81), A. Popescu (58, 63) / Bunea (66)
Viitorul Ianca – Voința Vișani 3-1 (1-1)
Cazan (1), Cazacu (72 – autogol), Crăciun (88) / Radu (18)
Dunărea Tichilești – Pandurii Tudor Vladimirescu 1-1 (1-1)
Sfârtoc (34) / Mogoș (44)
Articol scris de Costel FILIP