Încă un stadion nou în județul Dâmbovița, într-un oraș care nu a mai avut echipă de fotbal la nivel național din 2017! Arena costă 5 milioane de euro și va fi dotată cu instalație de încălzire în gazon

Bogdan ISTRATE 11 Oct. 2023, 22:54 Liga 4

Noul stadion din Târgoviște, situat în vecinătatea Dâmbovița Mall și UM Gară, nu este singurul construit de Compania Națională de Investiții în județul Dâmbovița.

Se lucrează intens și la Titu, localitate situată la jumătatea drumului dintre Târgoviște și Capitală, la o arenă micuță, dar cochetă, care va fi în curând gazda echipei locale, ACS Urban.

La Titu se construiește un stadion nou. Orașul nu mai are club de fotbal la nivel național din 2017

Au fost demolate vechile tribune, pe schelet metalic, dar și clădirea în care funcționau vestiarele, iar acum se ridică două tribune acoperite, una de aproximativ 800 de locuri și alta de 300, a căror structură este integral din beton. Din vechiul stadion va rămâne doar instalația de nocturnă, prima din județul Dâmbovița și de altfel singura până în luna mai a acestui an, când a fost redeschis stadionul ”Eugen Popescu”.

Titu a fost mulți ani o prezență constantă în Liga a 3-a, ba a și vizat promovarea în eșalonul secund, într-un campionat început cu Adrian Neaga pe banca tehnică, vorbim despre sezonul 2014-2015. Doi ani mai târziu, în toamna anului 2017, Urban se retrăgea din competițiile naționale. Acum, cu o organizare luată de la zero, echipa e lider în Liga a 4-a Dâmvocița și principala candidată la promovare, vara viitoare.

În ultimele sezoane, campioanele din Dâmbovița nu au putut trece de barajele pentru accesul în Liga 3, nici Roberto Ziduri, în 2022, nici Recolta Gura Șuții, în acest an.

Președintele echipei din Titu, un tânăr localnic

Costin Mirescu (34 ani), fost jucător al echipei dâmbovițene, dar care a trecut și pe la Chindia sau CS Balotești este, din vara anului trecut, președinte al grupării de Liga a 4-a de la Titu.

Câtă vreme baza proprie va fi în reabilitare, echipa se va antrena și va susține jocurile considerate pe teren propriu la Hagioaica, localitate situată la câțiva kilometri de Titu. Terenul de la Hagioaica a fost inaugurat în aprilie 2012, la un eveniment la care invitat de onoare a fost Gică Popescu, fostul căpitan al Barcelonei, actual președinte al Farului.

”Încercăm să promovăm la finalul acestui sezon. Ne bucurăm că vom avea un stadion modern, cochet. Oamenii din Titu iubesc fotbalul și sunt sigur că revenirea acasă va fi o mare sărbătoare pentru tot orașul”, ne-a declarat Costin Mirescu, omul cu funcția executivă de la liderul din Dâmbovița.

Suprafață de antrenament și două terenuri de tenis pentru noul stadion din Titu

Obiectivul de investiții de la Titu va cuprinde nu doar arena principală, cu gazon cu instalație de încălzire, ci și un teren de antrenament cu suprafață sintetică, de dimensiuni apropiate celui de joc, un teren mai micuț, de minifotbal, plus două terenuri de tenis și unul de squash.

Costurile totale ale lucrărilor nu depășesc 5.000.000 de euro, iar întreg complexul ar trebui să fie gata la finalul anului viitor sau cel mai târziu la începutul lui 2025.

  • 22 de puncte acumulate în 8 etape în campionatul Ligii a 4-a Dâmbovița are liderul ACS Urban Titu, golaveraj 43-5. Tot 22 de puncte are și a doua clasată Roberto Ziduri, însă aceasta are un golaveraj inferior, 31-8.
  • 16 ani au trecut de la inaugurarea instalației de nocturnă de la Titu, în octombrie 2007, la un meci amical cu Rapid (1-3). Mircea Rednic era antrenorul de atunci al Rapidului, iar pe teren se afla, ca și astăzi, Cristian Săpunaru
  • 26 noiembrie 2014 este data unui alt amical de lux găzduit de stadionul Orășenesc din Titu, Urban Titu – Viitorul Constanța 0-4. La gazde evoluau Costin Mirescu și Cristian Neguț, primul – președintele de astăzi al clubului, celălalt, actual mijlocaș la FC Hermannstadt, după șapte sezoane la Chindia. La Viitorul juca Ianis Hagi, fiul ”Regelui” ratând un penalty în repriza secundă

https://liga2.prosport.ro/seria-1/primele-masuri-luate-de-noul-presedinte-al-chindiei-bilete-mai-ieftine-externalizarea-serviciilor-juridice-dar-si-mentinerea-in-club-a-unor-oameni-platiti-aproape-degeaba-19288418

https://liga2.prosport.ro/special/harta-puterii-in-fotbalul-romanesc-de-astazi-vezi-unde-e-judetul-tau-in-topul-national-2023-dupa-examenul-de-capacitate-fotbalistica-ce-surprize-uriase-sunt-raportat-la-populatie-si-puterea-economic-19287561

https://liga2.prosport.ro/seria-1/au-inceput-lucrarile-la-noul-stadion-din-targoviste-19286392

https://liga2.prosport.ro/special/dosarul-curacao-cinci-intrebari-grele-in-ancheta-pariurilor-pe-meciuri-de-judet-si-juniori-ajunsa-in-lucru-la-politie-frf-si-onjn-dialog-incredibil-cu-presedintele-ajf-dambovita-ciprian-prisacaru-19284825

https://liga2.prosport.ro/special/peluza-stadionului-din-giurgiu-scoasa-la-vanzare-19286669

https://liga2.prosport.ro/liga-4/lugojul-isi-modernizeaza-stadionul-din-fonduri-proprii-19284024

https://liga2.prosport.ro/special/primul-abandon-in-liga-3-clubul-care-anunta-ca-face-dezvaluiri-incredibile-despre-propriii-jucatori-si-implicarea-lor-in-lucruri-necurate-iar-apoi-s-a-razgandit-se-desfiinteaza-16745150

https://liga2.prosport.ro/liga-3/stiri/titu-ramane-fara-fotbal-la-nivel-national-dupa-scandalul-petrecut-la-acs-urban-echipa-a-desfiintat-o-niste-fotbalisti-care-au-venit-la-titu-sa-si-bata-joc-de-un-oras-intreg-16746162

Bogdan ISTRATE 11 Oct. 2023, 22:54 Liga 4
Pe aceeași temă