Daniel Oprița nu se opune reluării Ligii 4, deși Steaua solicită să fie promovată direct în Liga 3: ”Dacă se face play-off vom juca, nu ne este frică. Nu fugim de meciuri”

Răzvan STÎNGĂ 20 May. 2020, 11:45 Liga 4
Daniel Oprița nu se opune reluării Ligii 4, deși Steaua solicită să fie promovată direct în Liga 3: ”Dacă se face play-off vom juca, nu ne este frică. Nu fugim de meciuri”

Steaua nu vrea să mai aștepte decizia Asociației Municipale de Fotbal București cu privire la caracteristicile după care se va încheia acest sezon din Liga 4 și a trimis o cerere oficială prin care să fie acceptată direct în Liga 3. Antrenorul Daniel Oprița a vorbit cu colonelul de justiție al clubului, Florin Talpan, care i-a confirmat informația apărută în cursul zilei de marți.

Steaua acceptă și varianta play-off-ului. Daniel Oprița: ”Nu fugim de meciuri”

În cazul în care AMFB nu va ține cont de solicitarea Stelei, Oprița spune că este gata să joace partidele impuse, în funcție de modelul după care se va decide că Liga 4 București va continua. În momentul de față, după cum a precizat Marian Lumânare, președintele AMFB, se vorbește la nivel intern despre posibilitatea ca sezonul să se termine cu play-off / play-out. În grupa pentru partea superioară a clasamentului ar merge primele șase clasate, iar ulterior, cele mai bune patru echipe ar urma să participe la mini-turneul tradițional. Abia după aceea să se decidă campioana Bucureștiului și să fie trimisă la baraj cu alte două campioane de județ.

Azi (n.r.: marți) am discutat cu domnul Talpan și am decis să facem cererea spre AMFB să fim declarați câștigători în Liga a 4-a. Nu ar fi corect să se organizeze un play-off. Și UTA a fost dezavantajată. Dacă se face play-off vom juca, nu ne este frică. Dar vreau să nu mai riscăm nimic și să mergem direct la baraj. În fotbal se poate întâmpla orice. Din ce am înțeles, dacă se organizează play-off, trebuie să mai jucăm și din meciurile rămase din sezonul regulat. Nu fugim de meciuri”, a spus Oprița, la DigiSport.

Steaua dă exemplul Franței, unde competițiile au fost oprite până la 1 septembrie 

Tot marți, Steaua a emis un comunicat prin care a făcut intenția publică. Aducea ca argument, în primul rând, faptul că sănătatea jucătorilor este pusă în pericol prin disputarea altor meciuri în acest sezon, solicitând să fie direct promovată fără să dispute, măcar, barajul cu alte două campioane de județ. Steaua dă exemplul și altor campionate unde întrecerile au fost suspendate definitiv pentru acest sezon. Cel mai cunoscut caz este cel al Franței, care a anunțat că toate întrecerile sunt oprite până la începutul lunii septembrie.

Steaua București, solicitare către AMFB!

Clubul Steaua București a solicitat printr-o adresă către Asociația de Fotbal Municipiului București recunoașterea ca echipă câștigătoare a sezonului 2019-2020 a Ligii a 4-a și desemnarea din partea AMFB pentru a ocupa poziția municipiului București la mini-turneul de baraj organizat de Federația Română de Fotbal pentru promovarea în Liga 3.

În solicitarea formulată către AMFB, Clubul Sportiv Steaua Bucureşti a adus următoarele argumente:

Steaua București a câștigat toate partidele disputate în acest sezon al Ligii a 4 -a, strângând maximul de puncte și poziționându-se pe primul loc în clasament, la o distanță de 7 puncte de ocupanta locului 2, FC Rapid 1923 2, echipă pe care am învins-o în întâlnirea directă cu scorul de 4-0.

AMFB trebuie să oprească campionatul Ligii a 4-a și să desemneze Steaua București drept câștigătoarea sa, având în vedere pericolul pandemiei Covid 19.

Cazuri în care s-a procedat la fel: Liga 4 din Suceava a fost oprită de AJF Suceava, iar echipa de pe locul 1 a fost declarată câștigătoare. În Liga a 3-a, FRF i-a acordat echipei Aerostar Bacău titlul de campioană a seriei sale, promovând-o automat în Liga 2. Aerostar Bacău ocupa prima poziție, la o distanță de 7 puncte de locul 2.

Caz asemănător a fost și la Craiova, unde FC U 1948 SA a fost promovată direct în Liga 2, doar datorită faptului că ocupa prima poziție în clasament, la 13 puncte distanță de locul 2.

”Campionatul Franței a fost oprit, al Olandei și Belgiei de asemenea, Liga a 3-a a fost înghețată.

Nu văd de ce trebuie să punem sănătatea jucătorilor în pericol. Pentru a proteja sănătatea sportivilor și antrenorilor participarea în campionatul Ligii a patra, AMFB și președintele Marian Lumînare trebuie să ia măsuri care să aibă în vedere prevenirea infecției cu virusul Covid 19, în primul rând, și abia apoi, asigurarea finalizării sezonului Ligii a patra.

Steaua București trebuie desemnată căștigătoarea acestui sezon care trebuie încheiat, pentru că este lider autoritar fără niciun punct pierdut în acest campionat”, a declarat colonelul de justiție, Florin Costel Talpan”, se arată în comunicatul emis de Steaua marți seară.

Procedura după care AMFB poate încheia sezonul la Liga 4 

Situația în Liga 4 este una destul de complicată, întrucât Federația Română de Fotbal a anunțat AJF-urile și AMFB-ul că trebuie să își desemneze campioanele după propriile reguli. Astfel, apar multe nemulțumiri în rândul echipelor, întrucât au doleanțe diferite. Câteva dintre AJF-uri au anunțat că au trimis chestionare prin care să afle spre ce înclină majoritatea și să poată lua, ulterior, o decizie care să nemulțumească puține echipe.

În cazul AMFB-ului, președintele Marian Lumânare a anunțat că sezonul regulat se poate termina într-un sistem cu play-off și play-out. În prima grupă ar urma să intre primele șase cele mai bune echipe, conform clasamentului din momentul de față (Steaua- 54 puncte; Rapid 2- 47 puncte; Bucharest United- 46 puncte; Progresul București- 40 puncte; AFC Asalt- 40 puncte; Metaloglobus 2- 25 de puncte). Apoi, cele mai bune patru vor intra într-un turneu în urma căruia se va decide campioana pe București.

Din cauza pandemieie de COVID-19, Liga 3 a fost ”înghețată” și nu va retrograda nimeni în acest an fotbalistic. Astfel, locurile de promovare din Liga 4 sunt mai puține, iar campioanele de județ nu vor mai fi împerecheate câte două, ci câte trei.

Foto: Steaua TV Official

https://liga2.prosport.ro/liga-4/victor-piturca-vrea-ca-steaua-sa-fie-primita-in-liga-2-parerea-mea-e-ca-trebuie-sa-fie-invitata-automat-de-catre-frf-ce-argument-aduce-antrenorul-19132861

https://liga2.prosport.ro/liga-4/florin-talpan-vrea-ca-steaua-sa-fie-declarata-campioana-ligii-a-4-a-bucuresti-si-avertizeaza-amfb-daca-organizeaza-play-off-va-raspunde-penal-trebuie-acum-sa-credem-ca-echipele-din-liga-4-s-19132837

https://liga2.prosport.ro/liga-4/cum-s-ar-putea-termina-sezonul-din-liga-4-bucuresti-primele-sase-sa-joace-intre-ele-iar-cele-mai-bune-patru-sa-se-califice-in-acel-play-off-traditional-cu-patru-echipe-anuntul-pre-19132310

https://liga2.prosport.ro/liga-4/liga-4-se-reia-cum-se-schimba-formatul-si-cate-echipe-promoveaza-informatiile-liga2-ro-confirmate-19131811

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 20 May. 2020, 11:45 Liga 4
Pe aceeași temă