CSC Peciu Nou a promovat în Liga 3 cu o victorie mai puțin concludentă ca în tur, în fața echipei din Geoagiu. ”Vom vedea ce facem pe viitor”

Anda DELIU 25 Jun. 2023, 11:28 Liga 4

CSC Peciu Nou și-a respectat statutul de favorită și s-a impus cu scorul de 2-1 în returul cu CS Gloria al Oraşului Geoagiu, după ce în tur, în Hunedoara, a triumfat cu 4-0, după o dominare mult mai concludentă.

Per total însă, cu 6-1, Timișul și-a respectat din nou statutul de județ favorit la baraje, și de una dintre cele mai puternice Ligi 4 din țară, poate chiar cea mai puternică.

Mult timp a fost egal între CSC Peciu Nou și CS Gloria al Oraşului Geoagiu

Meciul s-a jucat după o ploaie torențială, pentru ca spre final să iasă soarele. Echipa din Peciu a început mai hotărâtă și a avut o prima bară prin Ioan Făndel. Tot el a deschis și scorul, în minutul 19. Totuși, Geoagiu, care a știut să ”stea în ghete” mult mai bine ca în tur, a egalat relativ rapid, în minutul 26, printr-o fază frumoasă a lui Claudiu Marcu.

La scorul de 1-1, jucătorii s-au încăierat, iar, spre deosebire de mulți arbitri bărbați, Alina Peșu, proaspătă ecuson UEFA Elite, s-a băgat între ei fără ezitare. Jocul a continuat echilibrat, până în minutul 82, când Puțan l-a faultat pe Voroș, iar Denis Bud a transformat penalty-ul acordat și a stabilit scorul final.

CSC Peciu Nou: Brașoveanu – Rosenblum, Matei, Ștreangă, Szalkai, Ilaș, Francescu, D. Bud, Giuricici, Făndel, Enciu
Au mai intrat: Olteanu, C. Bud, Voroș, Teslariu, Vlădic

CS Gloria al Oraşului Geoagiu: Deak – Puțan, Sav, Scrob, Ciucurescu, Vajda, Hăprian, Marcu, Vlad, Bacrău, Costea
Au mai intrat: Oară, Cîrdei, Joldeș, Samuilă

Jucătorii de la Peciu au tratat lejer returul

Sorin Gheju, antrenorul celor de la Peciu, a punctat că elevii săi poate au tratat meciul cu mai puțină concentrare decât turul. Pentru Liga 3, lotul se va schimba și rămâne de văzut dacă se va omologa arena din sat, una care lasă mult de dorit la capitolul condiții.

”A părut ușor, dar nu a fost ușor. Tactica de azi a fost să practicăm un joc de așteptare, având în vedere scorul din meciul tur și, până la urmă, a dat roade și am reușit să promovăm în Liga 3. A fost mai greu să motivez puțin jucătorii. Unii dintre ei se gândeau că sunt deja promovați. Însă la fotbal pot să apară și surprize. Băieții merită felicitați, chiar dacă astăzi a fost un joc mai puțin reușit, să zic așa. Dar merită felicitați pentru tot campionatul. Vreau să ne bucurăm de moment și de mâine, de la capăt. Suntem obligați să jucăm cu trei juniori, de mâine vom vedea ce facem pe viitor. Luând-o pas cu pas am reușit să creem un grup unit, ca o familie și, ușor-ușor, după ce echipa din Lugoj a reușit să se împiedice de două ori ne-a pus în postura de favoriți. De atunci a început să fie greu, pentru că trebuie să jucăm fiecare meci ca să-l câștigăm. Dar băieții au răspuns cu brio la cerințele noastre”, a punctat Sorin Gheju.

Geoagiu vrea din nou la barajul de promovare, anul viitor

Gabriel Cotoară, antrenorul din Geoagiu, a fost mulțumit de cum a jucat echipa și anul viitor vrea să ajungă din nou la baraj.

”Am învățat din greșelile meciului de acasă, am și declarat atunci după joc că venim a Peciu să încercăm să obținem ceva de la partidă. Am jucat mult mai bine decât în tur, având în vedere și scorul de astăzi. Păcat că nu am reușit măcar un rezultat de egalitae, după cum s-a desfăurat jocul, eu cred că meritam un rezultat de egalitate. Nu știu dacă a fost sau nu penalty, din punctul meu de vedere cam ușor acordat, și pe final de joc. Nu cred că cei de la Peciu trebuia neapărat să fie avantajați să câștige jocul. Noi suntem o echipă mică, oameni sufletiști pe lângă. Suporterii au făcut deplasarea până aici, au făcut o atmosferă foarte frumoasă. Încercăm la anu să învățăm din greșelile de anul asta și să fim mai puternici. Am întâlnit, din punctul meu de vedere, cel mai puternic adversar din regiunea din care facem parte. Am și declarat în iarnă că nu ne doream Timișul și Aradul”, a punctat Cotoară.

Noua ediție a Ligii 3, 2023-2024, va începe la final de august și are șanse mari să continue în același format.

https://liga2.prosport.ro/liga-4/mansa-retur-a-barajului-de-promovare-in-liga-3-cele-20-de-jocuri-incep-de-la-ora-1730-19275847

https://liga2.prosport.ro/liga-4/csc-peciu-nou-ca-si-promovata-in-liga-3-dupa-victoria-categorica-de-la-geoagiu-cel-mai-clar-succes-din-mansa-tur-a-barajelor-19275332

https://liga2.prosport.ro/liga-4/mansa-tur-a-barajului-de-promovare-in-liga-3-cele-20-de-jocuri-incep-la-ora-1800-echipa-care-urca-la-masa-verde-in-cel-de-al-treilea-esalon-19275248

Anda DELIU 25 Jun. 2023, 11:28 Liga 4
Pe aceeași temă