„Messi”, îngenunchiat de Borcea

20 Nov. 2009, 22:49 București

Spic de Grâu este de neoprit în cursa pentru play-off-ul de
promovare! Nici măcar marea speranță a Progresului, atacantul de 17
ani Gheorghiu, poreclit Messi pentru tehnica sa impecabilă, nu a
reușit să le țină piept jucătorilor care au fieful pe stadionul
Victoria din cartierul Chibrit. Apostol și Nae au marcat câte un
gol pe repriză și au decis un meci în care „bancarii” nu au contat
decât în startul partidei. Totuși, Progresul nu putea spera la mai
mult având în vedere că doar Marinescu, Ghiță și Iliuță sunt
trecuți de vârsta junioratului.

Din cauza gazonului sub orice critică Nicolae (Progresul),
Nunveiler și Apostol (Spic de Grâu) au suferit accidentări seriose
și este foarte posibil ca pentru ei turul să se fi încheiat
prematur. În aceste condiții, „bancarii” ar trebui să se gândească
mai mult la găsirea unui nou teren pentru a-și disputa partidele de
acasă, suprafața de joc de pe Coresi fiind fără nicio discuție
impracticabilă.

Chiar dacă cei 22 de fotbaliști nu i-au pus mari probleme, eroul
partidei a fost centralul Cristi Ivana. El, dar și cu „ajutorul”
dat de tușierii Gabriel Grama și Adrian Stancu, au reușit să irite
prin deciziile luate băncile tehnice ale celor două echipe, cât și
cei aproximativ 50 de suporteri ai gazdelor. Cartonașe galbene
inutil arătate, faulturi grosolane nesancționate sau ofsaiduri
inexistente sunt doar câteva din gafele făcute de Ivana.

Progresul:
Marinescu – Soare, Nicolae, Stoian, Ionescu –
Bartan, Lazăr, Ghiță, Iliuță – Badea, Gheorghiu
Au mai jucat: Graur, Dumitrescu, Lica și Niculae

Spic de Grâu: Nunveiler – Cojocaru, Voicu,
Constantin, Anton – Nae, Greaca, Rață, Mustață – Tararache,
Apostol
Au mai jucat: Vișnescu, Meteleanu, Grigore, Borcea

Au marcat: Apostol (23) și Nae (52)

Articol scris de Florin Panduru
Foto: Marius Anghel

20 Nov. 2009, 22:49 București
Pe aceeași temă