Vulturii mici din Chiajna și-au confirmat statutul de favoriți
în partida disputată marți cu Viitorul Jilava și s-au calificat, ce
e drept nu fără emoții, în finala campionatului bucureștean.
Concordia II a învins cu 2-0, prin golurile lui Militaru și Mocanu,
dar în prima repriză a tremurat serios. Viitorul a ratat un penalty
(30) și a trimis mingea în transversală (40), ambele faze avându-l
în prim plan pe căpitanul Spoială.
În partea a doua, jocul echipei lui Cristian Niță a prins mai
multă consistență și după o oră de la startul partidei Militaru a
deschis scorul dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri lateral
dreapta, mingea șutată înșelător, la colțul lung, atinsă ușor de
portarul Cătălin Nicolae, lovind bara înainte a intra în plasă.
După mai multe incursiuni incisive pe partea stângă, Mocanu (64) a
luat o nouă acțiune pe cont propriu, a pătruns în careu și din
unghi a șutat violent cu transversala pentru 2-0. Până la final,
Concordia și-a mai trecut în cont două șuturi în transversală, dar
cel mai important e că a reușit să își mențină avantajul și ultimul
meci din grupă, dintre Viitorul Jilava și Mircea Eliade, va mai
conta doar pentru stabilirea pozițiilor 2 și 3 în ierarhia
finală.
Clasament Grupa I
1. Concordia II
Chiajna 2 2 0 0 5-0 6p
2. Viitorul Jilava 1 0 0 1 0-2 0p
3. Mircea Eliade 1 0 0 1 0-3 0p
Prima partidă a zilei, dintre Progresul Cernica și Metaloglobus,
a oferit cel mai spectaculos joc, de până acum, al turneului
semifinal, nu numai din punctul de vedere al numărului mare de
goluri marcate. După remiza cu Unirea Tricolor, Progresul Cernica
avea nevoie de o victorie la scor pentru a putea spera la finală,
în timp ce pentru Metaloglobus calculele porneau de la zero.
Debutul meciului nu anunța mai nimic, evoluția prudentă a celor
două formații lăsând impresia că nu vor risca foarte mult. D-abia
după o jumătate de oră, jocul își schimbă aspectul având la pupitru
atacanții bucureșteni. Mai întâi, M. Stan (30) trimite mingea în
poartă, dar plecase din poziție neregulamentară, iar apoi Mitu
(33), nemarcat, a reluat cu capul pe lângă stâlpul din stânga lui
Stavarache.
Momentul de cotitură al meciului avea să se producă peste două
minute. M. Stan s-a trezit singur cu mingea în careu, pasată cu
capul de un adversar și a deschis scorul. Nemaiavând ce pierde
Progresul Cernica a ieșit la joc și până la final s-au schimbat
contre puternice ca la un meci de box, câștig de cauză având echipa
mai experimentată, Metaloglobus, care a profitat de naivitatea
tinerilor jucători ilfoveni, ieșirile lor hazardate la offside
hotărând soarta partidei.
Progresul a avut șansa egalarii înainte de pauză. În urma unei
acțiuni identice cu cea din care Mocanu avea să înscrie la aceeași
poartă pentru Concondia II, Răducan a șutat din unghi, mingea a
lovit transversala în interior, dar mingea a căzut două palme în
teren și apoi a fost degajată.
La două minute de la reluare, defensiva ilfoveană comite o nouă
eroare de care profită Anghilini, care a punctat pentru 2-0. Echipa
lui Gabi Răduță nu a depus armele și după numai un minut a redus
din diferență prin Fl. Mihalache, fundașul central fiind ultimul
care a atins mingea, cu capul, înainte de a intra în poartă.
Golul marcat a reaprins speranțele jucătorilor Progresului, dar
de entuziasmul lor a profitat M. Stan (53) care a scăpat, de la
limita offside-ului, singur cu Stavarache și a refăcut diferența de
două goluri. N-a mai trecut mult și Metaloglobus a dat și lovitură
de grație adversarului. Considerat cel mai tehnic jucător al
Metalului, Ionuț Pană (59) a pus capăt îndoielilor cu privire la
numele învingătoarei cu un șut violent de la 25 de metri.
Progresul a rămas însă în joc și a redus din nou din diferență
prin același Fl Mihalache (71), cu o lovitură de cap în uma unei
lovituri de la colțul terenului, fazele fixe fiind de altfel
punctul forte al ilfovenilor.
M. Stan nu s-a mulțumit numai cu o dublă și cu zece minute
înainte de final a realizat hattrick-ul în urma, cum altfel,
dejucării pasului la offside la capătul unui contraatac de
manual.
Parcă pentru a confima zicală că «ultima impresie contează»,
Colțatu a mai redus o dată diferența cu cel mai frumos gol al
play-offului, șut plasat de la 25 de metri lateral dreapta, cu
boltă ușoară peste portar, la colțul lung.
Mai trebuie remarcat gestul antrenorului Gabi Răduță: într-un
moment în care nervii elevilor săi cedaseră, la o lovitură liberă
din preajma propriului careu, a intervenit prompt și ferm pentru a
calma spiritele și pentru a stopa protestele la adresa
centralului.
Metaloglobus a câștigat cu 5-3 și vineri, cu Unirea Tricolor,
are două șanse din trei pentru a face pasul în finala cu Concordia
II Chiajna. Tot ce trebuie să facă e să nu piardă.
Clasament Grupa II
1. Metaloglobus 1 1
0 0 5-3 3p
2. Unirea Tricolor 1 0 1 0-0 0 1p
3. Progresul Cernica 2 0 1 1 3-5 1p
articol și foto de Florin
ALBOIU