Show total în Ghencea, după ce Steaua a promovat în Liga 2. Fanii s-au adunat ”acasă”, acolo unde au ajuns ulterior și băieții lui Daniel Oprița, după revenirea de la Afumați, pentru a celebra momentul mult așteptat. La fața locului s-a adunat un număr impresionant de suporteri.
Pentru ca tabloul să fie complet, apoi jucătorii, stafful, conducerea Stelei și susținătorii au intrat pe noul stadion, unde au continuat să cânte și să sărbătorească accederea în Liga 2. Fanii au venit în Ghencea pregătiți cu steaguri, fumigene și torțe.
Au fost afișate și câteva mesaje pe gardurile stadionului din Ghencea:
”Șampania curge, Ghencea vibrează, Steaua promovează, nimic nu mai contează”, ”Pentru noi nimic nu mai contează, Steaua astăzi promovează”, ”Am plecat la Afumați cu gândul la promovare, ne întoarcem în Ghencea cu chef de sărbătoare”.
Câțiva dintre jucătorii Stelei și-au spus impresiile la finalul jocului de la Afumați. Căpitanul Valentin Bărbulescu i-a dedicat promovarea, la fel ca toate victoriile de până acum, fostului portar Martin Tudor, care trebuia să se alăture proiectului.
”Dedic promovarea lui Martin Tudor, chiar dacă nu mai este printre noi. Sper să nu lăcrimez, pentru că trebuia să vină lângă noi în acest proiect. S-a întâmplat pe 31 martie, atunci, nu îmi venea să cred. Trebuia să vină alături de noi, repet. Sunt convins că de acolo de Sus ne-a dat o energie pozitivă.
(N.r. – Despre returul cu CS Afumați?) Dacă nu pierzi în doi ani de zile, ce emoții să ai? Vă spun cu mâna pe inimă că am avut doar stresul acestui club. Așa e și la Rapid, și la Dinamo, și la Craiova, la cluburile cu tradiție. Presiunea face însă bine.
(N.r. – Dacă Steaua are drept de promovare în Liga 1) Nu știu nimic, acum nu vreau să vorbesc despre chestia asta. Am venit, am avut un contract de un an plus un an dacă promovăm. Ne-am îndeplinit obiectivul, acum am ajuns în Liga 2 și vedem ce se întâmplă. Am avut o discuție cu conducerea, s-a dat dovadă că există încredere în mine, dar nu vreau să vorbesc despre asta.
Mă bucur de clipele acestea frumoase pe care le trăim. De săptămâna viitoare o să vedem ce facem. La fotbal, când se trage linie se mai renunță la jucători.
O să fie o Liga 2 foarte benefică, o Liga 2 competitivă. Sunt Steaua, Univeritatea Cluj, Brașov acum. E și Petrolul”, a spus Bărbulescu.
Wallace Alves da Silva și-a spus și el impresiile în urma promovării:
”Noi am fost aduși pentru a reuși promovarea. Suntem foarte fericiți. Cred că pe stradă sunt mii de oameni care ne așteaptă să sărbătorim (n.r. – declarația a fost făcută înainte de întâlnirea cu suporterii). Le mulțumim pe această cale că au fost alături de noi, așa cum au fost întotdeauna și slavă Domnului că am reușit.
La fiecare meci au avut încredere în noi și le mulțumesc. A fost un sezon cu foarte mare presiune, dar știam că avem o echipă foarte serioasă și că o să reușim. Ne-am mișcat puțin mai greu din pricina pandemiei la un moment, dar am demonstrat că suntem cea mai bună echipă.
De când am venit aici, știam că se dorește ceva important și pentru asta am venit. Sunt foarte bucuros că am reușit să îmi ajut colegii”.
Foto: Steaua TV și Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Steaua TV, AS 47, Andreea Visu și Carmen Mandiș
https://liga2.prosport.ro/liga-3/daniel-oprita-s-a-temut-la-afumati-de-un-episod-middlesbrough-si-se-pregateste-de-revizie-antrenorul-nu-stie-daca-va-continua-la-steaua-astept-sa-mi-se-p-19187747
https://liga2.prosport.ro/liga-3/steaua-incepe-pregatirile-pentru-liga-2-imediat-dupa-promovare-george-ogararu-a-facut-primele-promisiuni-dupa-meciul-cu-cs-afumati-vom-face-tot-posibilul-sa-aliniem-o-echipa-care-sa-se-bata-19187748
https://liga2.prosport.ro/liga-3/patrick-petre-si-robert-valceanu-vor-sa-se-intoarca-in-prim-planul-fotbalului-iar-un-prim-pas-a-fost-facut-au-promovat-in-liga-2-cu-dacia-unirea-am-fost-ca-o-familie-am-19187638