Unirea Braniștea a anunțat numele antrenorului cu care va aborda stagiunea 2024/2025 de Liga 3. După ce sezonul trecut a fost încheiat cu Ionuț Niculcea, de această dată va merge pe mâna unuia dintre ”secunzii” acestuia, care a fost promovat ca ”principal”, Alexandru Iliuciuc.
Acesta va fi ajutat de Sorin Frunză și Bogdan Olaru, care vor fi noii antrenori secunzi de la Unirea Braniștea.
Echipa din Braniştea a încheiat pentru al doilea sezon consecutiv campionatul Ligii 3 în play-off, însă mai departe nu va mai continua cu antrenorul pe care l-a avut în ultimii trei ani, după cum transmitea chiar la finalul întrecerii precedente.
Valentin Vrânceanu, managerul clubului, a fost cel care a anunțat faptul că Alexandru Iliuciuc (foto articol) va conduce echipa în sezonul următor de Liga 3, dar și care vor fi colaboratorii acestuia.
Oficialul a transmis și că s-au făcut multe modificări de lot în această vară, dar și că obiectivul pentru stagiunea următoare de Liga 3 este acela de a prinde play-off-ul din nou, de a se lupta pentru promovarea în Liga 2.
Printre jucătorii experimentați ajunși la Unirea Braniștea se numără și Valentin Munteanu (extremă dreapta, 34 de ani, ultima dată la CSM Deva, care de-a lungul carierei au evoluat pentru Gloria Buzău, CSM Reșița, FCU Craiova sau Farul Constanța).
(N.r. – Ce obiectiv aveți pentru noul sezon de Liga 3?) ”Evident, calificarea în play-off. Apoi, în funcție de situația existentă, ne vor interesa locurile 1-2 din serie.
Am urmat cu atenție toate etapele pregătirilor din această vară și vom continua. Am alcătuit un lot pe care îl considerăm competitiv, căruia i se vor mai alătura doi-trei jucători experimentați. Pe unul îl avem deja înregimentat, Vali Munteanu, rămâne să fie rezolvate doar documentele de transfer. Pregătirile au fost reluate la timp și vor continua încă trei săptămâni, până la startul competiţiei.
Au fost câteva plecări, iar în privința noutăților, acestea sunt: atacantul Coman și fundașul Moroianu, ambii de la Ianca, portarul Toader, de la LPS Galați, și mijlocașul Frunză, fiul antrenorului secund Sorin Frunză, plus Vali Munteanu, despre care am vorbit.
Dispunem de un singur portar la ora actuală, precum și de unul în probe, dar dorim să mai aducem unul cu experiență. În privința venirilor, lista rămâne deschisă până pe 4 septembrie. Avem în pregătire cinci juniori de la LPS Galați – o oportunitate pentru ei de a se pregăti alături de seniori, iar pentru noi posibilitatea de acoperire a posturilor de jucători Under prezenţi obligatoriu în teren.
(N.r. – Jucătorii care au rămas la echpă) Aceștia sunt 16 la număr, și anume: Răducan, Murgoci, Țicămucă, Marc și Denis Cireș, Hilohi, Popa, Lefter, Șoptică, Grădinaru, Andrei, Enache, Neagu, Mihai, Vasile și Olteanu. Stafful tehnic a fost și el ”revizuit”, cu Alexandru Iliuciuc promovat ca antrenor principal, ajutat de Sorin Frunză și Bogdan Olaru.
În câteva cuvinte, suntem bine puși la punct și așteptăm cu încredere startul celui de-al treilea sezon în Liga a 3-a”, a transmis oficialul celor de la Unirea Braniștea (foto articol), conform Viața Liberă.
În noul sezon, Unirea Braniștea a jucat doar în Cupa României în ceea ce privește meciurile oficiale. A luat startul în turul 1 al întrecerii, dar a pierdut, în deplasare, contra Sporting Liești, scor 1-2.
În sezonul 2022/2023, primul în Liga 3 pentru Unirea Braniștea, echipa s-a clasat pe locul 3 în play-off-ul Seriei a 2-a, cu 54 de puncte acumulate în 27 de meciuri, fiind depășită de Metalul Buzău (58 puncte) și CSM Râmnicu Sărat (56 puncte), care n-au putut promova în Liga 2, și clasându-se peste Aerostar Bacău (40 puncte).
Apoi, în campionatul trecut, 2023/2024, Unirea Braniștea a jucat din nou în play-off-ul Seriei 2 și a terminat tot pe locul 3, cu 40 de puncte, sub Metalul Buzău (74 puncte) și CSM Focșani (53 puncte), care urmează să joace în faza semifinală a barajului de promovare, și peste Sporting Liești (48 puncte), cealaltă echipă din județul Galați prezentă în Liga 3.
Foto: Unirea Braniștea și Viața Liberă