”Satelitul” câștigătoarei eventului, departe de exemplul primei echipe! U Craiova 2 a clacat în ”derby-ul de baraj” cu Minerul Lupeni: ”Este foarte dureros și greu de acceptat!”

Cosmin STAICU 25 May. 2026, 12:56 Liga 3
”Satelitul” câștigătoarei eventului, departe de exemplul primei echipe! U Craiova 2 a clacat în ”derby-ul de baraj” cu Minerul Lupeni: ”Este foarte dureros și greu de acceptat!”

Universitatea Craiova îşi dorea să completeze sărbătoarea eventului primei echipe cu o promovare în Liga 2 a formaţiei secunde.

După un parcurs bun în seria din Liga 3, pe care a şi câştigat-o după desfășurarea sezonului regular, ”satelitul” clubului din Bănie a pierdut, însă, mai întâi lupta pentru primul loc în play-off în favoarea celor de la SCM Râmnicu Vâlcea.

Formaţia antrenată de Ştefan Florescu mai avea şansa ”recursului”, de pe locul 2, pentru ocuparea căruia avea nevoie de un egal în ultima etapă a play-off-ului, cu Minerul Lupeni, clasata pe locul 3 și rivala sa în lupta pentru calificarea în barajul de promovare, în fața căreia a pierdut drastic pe teren propriu!

Universitatea Craiova 2 a fost umilită acasă, la Caracal, unde avea nevoie de un egal

Pe arena din Caracal, Universitatea Craiova 2 a cedat, însă, fără drept de apel în faţa echipei hunedorene, scor 0-3, goluri marcate de Alexandru Moise (7), Adrian Bedea (45), Moses Baidoo (67).

Deşi a mizat pe câţiva jucători care au evoluat la prima echipă şi s-au antrenat sub comanda lui Filipe Coelho, precum Darius Fălcuşan, David Barbu sau Denys Muntean, precum şi jucători cu experienţă precum Vasile Constantin, Sebastian Şerban, Marian Danciu, Francois Yabre sau Dan Spătaru, echipa a doua a Universităţii Craiova a clacat în duelul cu Lupeniul.

Gazdele au refuzat transmiterea partidei de către FRF, dar gestul lipsit de fair-play nu i-a ajutat să obţină măcar un egal. Aşadar, chiar dacă s-au încercat unele strategii şi diversiuni precum cele dezvăluite de Mihai Rotaru în lupta pentru titlu în SuperLiga, ”satelitul” nu a avut nici pe departe acelaşi succes precum prima echipă a Universităţii Craiova.

Antrenorul gazdelor, Ştefan Florescu, a mizat pe: Preda – Albu, Fălcuşan, Yabre, Mandagiu – Şerban, Ristoiu – Danciu, Spătaru, Constantin – Barbu. Au mai intrat: Chifa, Muntean, Cîrpici, Ciurea, Luţă.

U Craiova 2 a terminat pe locul 3. Ștefan Florescu: ”Tristețea este foarte mare, dezamăgirea, la fel”

În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova 2 a încheiat play-off-ul pe locul 3 în Seria 3, cu 25 de puncte, şi nu va continua lupta pentru promovarea în Liga 2.

Antrenorul Ştefan Florescu a fost foarte afectat după eşecul cu Minerul Lupeni.

”După un astfel de final, tristețea este foarte mare, dezamăgirea – la fel, pentru toți cei care am fost implicați aici. În primul rând pentru toată munca, energia și pasiunea cu care am făcut-o. Apoi pentru faptul că nu am putut contribui și noi la acest an de excepție al clubului nostru.
Când ai un parcurs cu atâtea jocuri fără înfrângere și tocmai la ultimul, la care chiar și un rezultat de egalitate te putea duce mai departe, apare eșecul… Este foarte dureros și greu de acceptat!
Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați, jucătorilor, colegilor din staff și celor din club, dar și celor care au fost lângă noi în diverse alte circumstanțe și care ne-au oferit tot suportul lor în munca pe care am făcut-o.
Sper ca toată această experiență prin care am trecut să ne ajute pe toți în dezvoltatea profesională și, de ce nu, chiar umană în viitor”, a spus Ştefan Florescu.

Minerul Lupeni s-a clasat pe locul 2 și merge pentru al doilea an la rând în barajul pentru promovarea în Liga 2

Aşadar, la baraj va merge, pentru al doilea an la rând, Minerul Lupeni (27 puncte), care a fost încurajată de o galerie inimoasă pe arena ”Jane Niţulescu” din Caracal.

Antrenorul Ionuţ Moşteanu a început cu: Drîngă – Chiţimia, Vlad, Popa, Măr – Moise, Bedea, Eshun, Pancu – Creciunesc, Baidoo.

Unul dintre cei care au contribuit la scoaterea din cursă a echipei din Bănie a fost Mario Pancu, împrumutat chiar de Universitatea Craiova la Lupeni, la fel ca şi Cosmin Stana, acesta din urmă nejucând în acest meci.

”Un meci de o încărcătură maximă din toate punctele de vedere. Staff-ul a pregătit senzațional partida, orice detaliu a contat. Finalele de genul se câștigă cu inima, cum am făcut-o noi. Nu am dat nicio șansă Craiovei, chiar dacă mulți nu credeau în echipa asta. A venit momentul în care am demonstrat tuturor ce familie suntem și cât de valoroși suntem. Urmează luni tragerea la sorți pentru baraj și abia așteptăm să vedem cu cine jucăm. O să fie foarte greu, dar nu imposibil. Familia Lupeni merge mai departe și mai scrie o poveste frumoasă în acest sport minunat”, a spus Adrian Bedea, căpitanul Minerului Lupeni, pentru site-ul oficial al clubului.

  • La barajul din acest an, în semifinală, Minerul Lupeni o va avea ca adversară pe una dintre Şoimii Gura Humorului (S1), SC Popeşti Leordeni (S2) sau Unirea Alba Iulia (S4), tragerea la sorți urmând a avea loc luni, 25 mai.

Foto: Minerul Lupeni și Academia Universitatea Craiova

Cosmin STAICU 25 May. 2026, 12:56 Liga 3
Pe aceeași temă