Zicu a stabilit tactica Farului pentru meciul din Cupă cu CS Făurei, echipa unde manager și jucător e Bănel Nicoliță: „Asta trebuie să înțeleagă jucătorii mei”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 10 Sep. 2019, 20:01 Actualizat: 10 Sep. 2019, 20:02 Stiri
Zicu a stabilit tactica Farului pentru meciul din Cupă cu CS Făurei, echipa unde manager și jucător e Bănel Nicoliță:  „Asta trebuie să înțeleagă jucătorii mei”

Farul este una dintre cele 11 echipe din Liga 2 care au intrat în Cupa României încă din turul trecut. Constănțenii au jucat în nocturnă la echipa de „județ” Victoria Cumpăna, pe care au învins-o fără probleme cu 3-0, prin golurile marcate de Paul Antoche (2) și Dimciu Halep (15, 72). „Marinarii” vor întâlni acum, miercuri, de la ora 16:30, în deplasare, un adversar tot dintr-un campionat inferior, din Liga 3, pe CS Făurei.

Pentru această partidă din Faza a 4-a a Cupei României, antrenorul Ianis Zicu vrea să folosească tot jucătorii care au jucat mai puțin în acest debut de sezon. Acesta vrea să vadă de la aceștia determinare, să-l convingă că merită să rămână la Farul.

„Avem o deplasare la Făurei pe care am decis să o fac în ziua meciului. O să plec direct la meci. Vor juca toți jucătorii care nu au evoluat, la fel s-a întâmplat și la Cumpăna (n.r. – în turul trecut al Cupei României). Au șansa să demonstreze că fac parte din acest grup. Este un obiectiv să mergem mai departe, iar ei trebuie să înțeleagă că trebuie să joace foarte bine, indiferent dacă o fac în campionat sau în Cupa României”, a spus Zicu despre meciul de la Făurei.

Formația brăileană îl are manager, dar și jucător pe Bănel Nicoliță, iar în lot sunt alți doi frați ai fostului fcsb-ist. „Bănel Nicoliță joacă la Făurei. Este o bucurie să-l revăd. Am fost colegi și la echipa națională și la naționala de juniori, un adversar de foarte multe ori în meciuri din campionat. Acum este o altă ipostază. Sper să facă o partidă bună ei, dar să câștigăm noi”, a mai declarat Ianis Zicu.

„Pe noi ne interesează să trecem de acest tur și îmi doresc ca în turul următor să pic tot cu o echipă de Liga a 2-a, ca să o elimin, să merg mai departe. Ă‚sta este obiectivul meu: vreau să merg cât mai departe în această competiție. Nu este obiectivul să aduc prima dată o echipă de Liga 1, mă interesează să mă calific”, a spus Ianis Zicu despre obiectivul pe care îl are cu Farul în Cupa României.

Foto: FC Farul Constanța

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 10 Sep. 2019, 20:01 Actualizat: 10 Sep. 2019, 20:02 Stiri
Pe aceeași temă