Conducătorii echipei din Livezile, în frunte cu primarul Olimpiu Neamț, au ținut să închine un pahar cu jucătorii la final de an, înaintea sărbătorilor de iarnă. Cu toții s-au întâlnit la Casa Someșană și au petrecut o seară relaxată, în care au tras linie după un an bun pentru această grupare.
„Vreau să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut anul acesta, mai ales pentru parcursul din Cupa României. Vă promit că o să fac tot ce îmi stă în putință să ne întărim, să aducen câțiva jucători de valoare, ca să putem să fim mai pretențioși cu locul din campionat”, a spus primarul în fața echipei, anunțând și ceea ce așteptau jucătorii cel mai mult, adică achitarea tuturor restanțelor financiare până la mijlocul săptămânii.
Directorul sportiv Constantin Sava a remarcat și el performanțele din acest an și i-a asigurat pe jucători că, împreună cu cei din conducere, au făcut și vor face maximum de eforturi pentru ca echipei să nu-i lipsească nimic. „Mi-ar plăcea să rămânem același grup unit, eventual cu 3-4 jucători în plus. Decizia este a voastră, fiecare poate să-și hotărască viitorul. Eu pot să vă spun că sunt încântat că pot să lucrez cu voi și că în 24 de ani de fotbal am avut doar o generație la fel de bună ca aceasta, cea din 1978”, a spus Sava, referindu-se la grupa din care făceau parte Sănmărtean, Costin și ceilalți.
Însă antrenorul principal Ioan Baciu a avut cel mai emoționant discurs în fața jucătorilor. După ce i-a mulțumit primarului pentru eforturile pe care le face pentru acesată echipă, a spus că acest an va rămâne veșnic în sufletul lui. „Nu credeam că mi se mai pot întâmpla atâtea lucruri bune. Promovarea, Cupa României, iar apoi nașterea fetiței mele, au făcut ca acest an să fie unul pe care nu-l voi uita niciodată. Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut în acest an”, a spus Baciu, care a trecut în ultimii ani peste o boală cumplită, o formă de leucemie.
Veniți la chef cu nevestele sau prietenele, fotbaliștii Voinței au petrecut o seară frumoasă, într-o atmosferă la fel de prietenoasă și civilizată cum a fost mai mereu în jurul acestei grupări.
Sursa: sportulbistritean.ro