Dubla reușită de Ionuț Gavriluți (foto, în albastru) a adus
prima victorie ce contează în clasament pentru Retezatul Hațeg.
Fără victorie de la revenirea în cel de-al treilea eșalon,
„zimbrii” din Hațeg au reușit să dea lovitura în penultima etapă a
turului, în fața unui adversar cu nume, Gloria Arad dar aflat
într-o formă slabă.
Irina a sunat
revenirea
Oaspeții au deschis tabela prin Bogdan Toc, care a marcat cu capul
după o lovitură de colț (’23). Gazdele au restabilit egalitatea
până la pauză, prin Cornel Irina, care a înscris din careul mic
(’28). Pentru prima dată în acest campionat, gazdele nu numai că au
avut puterea să revină în joc, însă și-au creat avantaj de două
goluri!!!
După reluare, atacantul gazdelor Ionuț Gavriluți a profitat de
gafa neînțelegerea dintre portarul Nica și fundașul Filaret
coautori la marcarea golului secund al Hațegului(’50). Gavriluți
avea să marcheze și golul trei la interval de cinci minute – șut la
colțul scurt (’55).
La capătul unei acțiuni personale, arădeanul Adrian Popa a
reușit să reducă din diferență (’65), însă tabela a înghețat la
scorul de 3-2. Puncte pentru moralul ultimei clasate, echipă ce va
păstra totuși „lanterna roșie” până la primăvară.
Retezatul Hațeg
3(1)
Gloria Arad 2 (1)
Au marcat: C. Irina (’28), I. Gavriluți (’50, ’55)
/ B. Toc (’23), A. Popa (’65)
Retezatul
Hațeg: D. Pârvu – Dănău, C. Irina, Burcă (’70
Firan), Maier – Șaucă, A. Apetri (’46 Daj), Turcu, Colțea – Ov.
Popescu, Gavriluți.
Antrenor: Dumitru Marcu.
Gloria
Arad: Nica – B. Toc, Mut, Filaret, Dubeștean – A.
Popa, Turcuș, L. Todea (’60 S. Popa), Nikoloff (’70 Toda) – Enciu,
Negru.
Antrenor: Lucian Tetilean.
Arbitru: Marius Bârzan. Asistenți: Mihaela
Popescu și Dănuț Birău (toți din Gorj).
Stadion: „Retezatul”.
Spectatori: 100.
Articol scris de Sami
Tamaș