Uneori, imposibilul nu există!

07 Apr. 2012, 10:19 Stiri
Uneori,** imposibilul nu există!

După penibila evoluție de marți, din jocul de pe teren propriu cu FC Voluntari, în care a pierdut cu 0-2 fără să trimită vreun șut pe spațiu porții adverse, iată că în etapa de vineri, de la Chirnogi, jucătorii de la Conpet Cireșu au demonstrat că uneori imposibilul nu există! Nu de alta, dar brăilenii au făcut cel mai bun joc al lor de până acum în actualul campionat al ligii a treia, reușind să învingă, pe terenul ei, cu 4-2, o formație care nu pierduse până acum decât un singur meci pe teren propriu. Dacă lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade, în favoarea „cireșarilor”, acest lucru se datorează celor doi antrenori, Vasile Darie și Ionel Ivan sau președintelui Valentin Avramescu, cei care au fost buni pedagogi și au reușit să schimbe multe în mentalitatea jucătorilor, într-un interval de numai trei zile după eșecul umilitor cu FC Voluntari.

Nici nu începuse bine meciul de la Chirnogi, iar Moldoveanu comitea un henț un henț în propriul careu, iar centralul meciului indica punctul de la 11 metri: a executat penalty-ul Iordache și gazdele conduceau deja cu 1-0 (min. 5). Gazdele au copndus doar 10 minute, pentru că Dima a restabilit egalitatea cu un șut sub bara transversală de la 18 metri: 1-1 (min.15)! A venit apoi minutul 28, și Conpet Cireșu a trecut pentru prima dată în avantaj: a fost o lovitură de colț executată de Costache, Olenic a deviat mingea până la Crăciun, iar acesta trimis cu capul în plasă: 1-2! Până la puză, Viitorul Chirnogi mai are o tresărire de orgoliu și a reușit să restabilească egalitatea în în minutul 37, prin Niculescu, cel care a marcat din apropiere după o învălmășeală din careul brăilean: 2-2!

După pauză elevii antrenați de Vasile Darie și Ionel Ivan prestează același joc de calitate, iar în minutul 58 preiau din nou conducerea pe tabela de marcaj: Crăciun a fost faultat clar în careu de unul dintre jucătorii gazdelor, iar Costache a transformat impecabil penalty-ul de care au beneficiat brăilenii: 2-3! Gazdele se năpustesc în atac pentru a reuși golul egalizator, dar cei care au marcat au fost tot brăilenii, în minuitul 70: la capătul unui contraatac rapid, Dima, a expediat o nouă „torpilă” de la 17 metri, iar mingea s-a oprit din nou sub bara transversală a porții gazdelor, și astfel s-a stabilit scorul final: 2-4!!

Cu siguranță că absolut nimeni nu se gândea la acestă victorie obținută în deplasare de cei de la Conpet Cireșu, iar după meci, Vasile Darie ne-a declarat plin de entuziasm: „Sunt foarte bucuros că am reușit să câștigăm aici unde gazdele nu au pierdut decât un singur meci până acum, și consider că evoluția echipei din partida cu FC Voluntari a fost un simplu accident. Victoria de aici este una extrem de importantă în tentativa noastră de a evita retrogradarea, pentru că urmează acum, acasă, un meci foarte greu cu liderul autoritar al seriei, Unirea Slobozia. Având în vederea evoluția noastră de la Chirnogi, pot spune că încercăm să realizăm o minune și cu Slobozia, deși va fi extraordinar de greu să batem liderul, mai ales că aceasta va veni la Ianca să ne demonstreze că acel 1-1 din tur, a fost o întâmplare. Dar noi ne încercăm șansele așa mici care le avem, pentru că fotbalul se joacă pe teren, și nu se știe niciodată!”– a spus tehnicianul brăilean.

După această frumoasă victorie de la Chirnogi, Conpet Cireșu se află pe locul 12 cu 19 puncte, la trei puncte de Rapid II București (locul 13 cu 16 puncte), și la șapte puncte de Comprest GIM București (locul 14 cu 12 puncte), dar și cu două puncte în spatele Dunării Călărași (locul 11 cu 21 puncte) și CS Balotești (locul 10, tot cu 21 puncte).

În meciul de la Chirnogi, pentru Conpet Cireșu au evoluat următorii jucători: Stoica – Preda, Olenic (min. 42: Ilie), Cotigă – Oprea, Percă, Costache, Grozea, – Dima (min. 87: Mirescu), Crăciun (min. 89: Andrieș), Moldoveanu (min. 85: Popa).

Celelalte rezultate ale etapei cu numărul 20, înregistrate în seria a doua, din liga a treia, sunt următoarele:

CS Tunari – Comprest GIM București 4-0
CS Balotești – CS Afumați 1-0
ACS Berceni – Dunărea Călărași 3-2
Unirea Slobozia – CS Ștefănești 1-0
FC Voluntari – Rapin II București 0-1
CS Eforie – Viitorul Axintele
0-3 (gazdele s-au retras în pauza de iarnă, și vor pierde toete meciurile din retur cu 0-3)
Eolica Baia a stat, deoarece Phoenix Ulmu s-a retras din campionat pe parcursul turului de campionat).

Articol scris de Valentin Constantinescu

07 Apr. 2012, 10:19 Stiri
Pe aceeași temă