Puțin mai mult de o săptămână a mai rămas până la reluarea campionatului Ligii 3 și asistăm la un nou abandon, al treilea în această pauză de iarnă. Dacă le luăm în calcul și pe cele din Liga 2, ale echipelor Olimpia Satu Mare și ASA Târgu Mureș, ar însuma cinci retrageri sau desființări.
După Avântul Valea Mărului și Metalosport Galați, ambele din Seria 1, și Viitorul Ghimbav a spus stop joc. Gruparea din județul Brașov care activa în Seria a 5-a, acolo unde se afla pe ultimul loc, se retrage din competiție din motive financiare, scrie ziarul Unirea.
Nou-promovată în Liga 3, Viitorul Ghimbav a obținut doar trei puncte în tur, în 14 meciuri, cât și o neprezentare, în etapa a 13-a, la ACS Fotbal Comuna Recea. Singurul rezultat pozitiv înregistrat a fost victoria cu 4-2, de pe teren propriu, cu Unirea Tășnad. În rest au acumulat 13 înfrângeri, iar golaverajul este unul dezastruos: 15-59.
„100 la sută nu participăm în retur și ne vom retrage din campionat din motive financiare. Toți jucătorii au plecat, nu a fost reunirea lotului, nu am făcut antrenamente. Așteptam un semnal pozitiv de la primărie, dar nu s-a aprobat bugetul pentru fotbal și nu se poate continua”, a spus, citat de ziarul Unirea, antrenorul Vasile Solomon.
Nici președintele Andrei Avram nu mai are speranțe. „Șansele sunt minime, mi-e greu să cred că vom mai juca în retur, pentru că nu există continuitate și nu știu dacă mai putem supraviețui. Mai așteptăm o zi, două, și apoi trebuie să trimitem înștiințarea oficială către FRF. Există și acea neprezentare din tur, nu putem să mai prelungim, iar din motive pe care nu le dezvolt acum, localitatea Ghimbav pierde o echipă de fotbal”, a declarat Andrei Avram.
Astfel, în urma abandonului echipei Viitorul Ghimbav, Seria a 5-a va continua în 14 echipe, iar în aproape fiecare rundă a returului vor sta câte două echipe, asta pentru că în această serie s-a început cu un club în minus. Meciurile din tur al brașovenilor vor rămâne cu aceleași scoruri, însă în retur adversarele vor câștiga la „masa verde”, cu 3-0. În primul meci din acest an trebuia să o întâlnească în deplasare pe Industria Galda, astfel că echipa din Alba va sta și va obține trei puncte din oficiu.
În Seria a 5-a, lider este Universitatea Cluj, marea favorită la promovare.
În acest sezon, în timpul campionatului, din Liga 3 s-a mai retras și Urban Titu (Seria 3). Avântul Valea Mărului, Metalosport Galați (ambele din Seria 1) și Viitorul Ghimbav (Seria 5) completează, mai nou, seria abandonurilor. Din Liga 2 au dispărut Olimpia Satu Mare și ASA Târgu Mureș.
Articol scris de Marius ANGHEL