Liderul seriei a patra cu două etape înainte de finalul turului,
FCM Târgoviște s-a trezit că iernează pe locul … șase, în urma
depunctării lui FC Caracal și a unei înfrângeri la masa verde cu
Minerul Motru!
Pe scurt, scorul din teren, 2-1 pentru FC Municipal în etapa
13-a (culmea!!!) din C4 a fost întors de Federație, Minerul primind
victorie la masa verde, 3-0. „Noi nu am făcut nicio
contestație, s-au autosesizat cei de la București”,
vorbesc oficialii Minerului.
La mijloc se pare că ar fi fost o gafă de proporții a clubului
târgoviștean, FCM-ul trimițând în teren un jucător în stare de
suspendare, aidoma lui PSG în meciul cu Steaua din urmă cu un
deceniu!
Păstrând proporțiile, greșeala i-a costat grav pe târgovișteni,
trei puncte extrem de importante în lupta pentru promovarea în Liga
a II-a. „Noi am făcut recurs, care se judecă pe
7 (n.r ianuarie)„, s-a
limitat să comenteze delegatul lui FCM Târgoviște, Severin
Anghelinu, nimeni altul decât responsabilul târgoviștenilor cu …
completarea foii de joc!
Povestea este totuși destul de complicată, vorbindu-se că Răzvan
Boroș, jucătorul incriminat, ar fi fost trecut greșit la
avertismente într-o etapă anterioară de către respectivul arbitru
!
1-2
a fost scorul confruntării dintre Minerul Motru și FCM
Târgoviște
Articol scris de: Ionuț
MARIN