Suciu, vârf la județ!

Marius ANGHEL 22 Oct. 2010, 14:27 Stiri
Suciu,** vârf la județ!

Atacantul Andrei Suciu
(foto, în
roșu) a fost retrogradat la echipa a doua a CFR-ului din Simeria,
care evoluează în Liga a V-a Hunedoara după ce în nouă jocuri – opt
în campionat și unul în Cupă, a marcat doar un singur gol.

În doar două luni și opt etape din
actualul sezon, vârful Andrei Suciu a ajuns din Liga a II-a în a
V-a!!! Revenit la CFR Simeria vara trecută de la retrogradata și,
ulterior, desființata Fortuna Covaci, pentru a pune umărul la
promovarea „feroviarilor”, Andrei Suciu nu a dat randamentul
scontat pe teren și a intrat în dizgrația patronului Alina, care a
cerut ca atacantul să fie retrogradat la echipa secundă pe termen
nelimitat.

„Sunt foarte supărată
pe Suciu. Am făcut eforturi financiare și i-am satisfăcut toate
pretențiile pentru a-l determina să semneze pentru CFR, iar el mi-a
înșelat toate așteptările. Lui Suciu i-am dat bani la semnătură și
am fost de acord cu un contract cu el doar pe un sezon, în ideea în
care ceilalți jucători din lot au semnat pe perioade între trei și
cinci ani, iar el nu a demonstrat nimic pe teren în nouă jocuri.
Vara trecută mi-a spus că, în cazul în care nu promovăm, el nu mai
stă la Simeria pentru că are valoare de Liga a doua. Fals! Eu cred
că nu este bun nici pentru Liga a treia și îl trimit să joace în
Liga a cincea”
, a spus finanțatorul lui CFR Simeria,
Alina State.

Suciu se
supune

Vârful de 25 de ani al Simeriei admite că se află într-un con de
umbră și pune lipsa ineficacității pe seama perioadei lungi în care
nu s-a antrenat din cauza unei accidentări, însă este optimist și
promite că, în cel mai scurt timp, își va reveni la forma care l-a
consacrat.

„Este clar pentru toți
cei care mă știu că nu traversez o perioadă fastă. Tot ce pot să
spun acum este că încă nu sunt sută la sută pus la punct cu
pregătirea fizică. Am venit la Simeria după trei luni de pauză
cauzate de o accidentare. Mă voi supune deciziei domnișoarei Alina,
deși știu că îmi voi reveni curând și voi fi de folos
echipei”
, a spus Suciu.

CFR Simeria II (locul 6 în Seria
Mureș-Poiana Ruscăi, cu 9 puncte) va evolua în etapa a VII-a pe
teren propriu, duminică, cu CS Ghelari.

„Dacă patronul
echipei a decis ca Suciu să se antreneze cu echipa a doua, înseamnă
că așa se va întâmpla”
(Sorin Cornea, antrenor
CFR Simeria)

Articol scris de Sami
Tamaș

Foto: Cristi Vatavu (ZIARUL HUNEDOREANULUI).

Marius ANGHEL 22 Oct. 2010, 14:27 Stiri
Pe aceeași temă