Sâmbăta trecută, Dunărea Călărași a promovat matematic în Liga 1 după ce a câștigat cu 3-1 meciul cu Ripensia Timișoara. A fost sărbătoare la Călărași, acolo unde antrenorul Dan Alexa și jucătorii săi au scris istorie atât pentru oraș, cât și pentru județ. Călărașiul va avea pentru prima dată o reprezentantă în elită.
Cu obiectivul stabilit, conducătorii Dunării trec la următorul nivel. Președintele Florentin Brișan a declarat că intenționează să propună finanțatorilor clubului un proiect privind înființarea echipei a doua a Dunării, care să activeze în Liga a 3-a și care să fie formată în principal din juniorii U19 ai clubului.
„Așa cum știți, am acordat o deosebită atenție și Centrului de Copii și Juniori. Anul acesta a fost pentru prima oară în istoria clubului când am avut două echipe în Liga Elitelor. Elita pentru juniori înseamnă Liga 1 la seniori. Acum rezultatele au fost alea care au fost, Juniorii B stau mai bine. Dar a fost primul an de participare. Chiar dacă există un număr foarte mare de copii și juniori valoarea lor nu este una foarte ridicată dar asta este baza de selecție, aici, în jurul orașului. Acum să vorbim de evoluție la Liga 1 e mult pentru un junior de Călărași, să zicem, cu toate că în lotul pentru partida cu Ripensia este inclus și Gabriel Toma, produs al Călărașiului. Pentru Liga 1 cred că e foarte mult în momentul ăsta pentru ei, dar intenția mea este să formăm a doua echipă care să evolueze direct în Liga a 3-a și unde să poate evolua toți acești copii, dar și alți component ai echipei mari care din anumite motive nu prind lotul. Pentru asta ar mai însemna niște bani la bugetul clubului și până nu găsesc soluții de finanțare mi-e greu să mă angajez la asta. Dar intenția mea asta este”, a declarat Brișan, citat de site-ul oficial al clubului Dunărea.
Un club din Liga 1 are dreptul să-și înscrie automat echipa secundă în campionatul Ligii 3. Anul trecut, CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș au apelat la această regulă. Acum vrea și Dunărea.
„M-am interesat la federație și ne putem înscrie echipă la Liga a 3-a începând cu ediția viitoare de campionat. Deci, la ora asta, singura problemă ar fi banii. E păcat, cel puțin pentru juniorii mari, ei termină junioratul neavând loc în echipa mare. Mulți se lasă de fotbal sau ajung la Liga a 5-a. La Liga a 3-a, am estimat, și în jur de 100 de mii de euro ar mai fi nevoie. Pentru că o parte din jucători îi avem deja sub contract o sumă de 100 de mii de euro, anual, ar fi suficientă”, a mai spus președitele Dunării, care a mai precizat că pentru acest sezon, pentru Centrul de Copii și Juniori, bugetul alocat a fost de 10% din cel al întregului club (incluzând aici echipa de seniori precum și cele două formații de futsal: seniori și respectiv juniori).
Record în privința atragerii de bani din sponsorizări
Florentin Brișa a mai anunțat că în ultimele patru luni ale anului trecut s-au atras sponsorizări la Dnărea în cuantum de 4,6 miliarde lei vechi, record în condițiile în care anual totalul nu depășea suma de 1,5 miliarde lei vechi.
„Firmele locale ne ajută, dar nu sunt sume mari. Sunt sponsori mici, dar una peste alta reprezintă ceva în bugetul clubului. La finalul celor patru luni de anul trecut, am avut 4,6 miliarde lei vechi sponsorizări. Ceea ce a fost un record totuși, clubul acesta nu a atras niciodată mai mult de 1-1,5 miliarde lei vechi pe an. Au rămas aceiași sponsori, anul acesta au mai apărut două-trei, dar cu sume mici, gen 10 mii lei. Toți declară însă că sunt alături de echipă, ne susțin probabil moral”, a spus Brișan.
Președintele Dunării și-a dezvăluit și următoarele mișcări. „Am găsit un sponsor tehnic în perioada aceasta, în ceea ce privește echipamentul. E din Brașov. Acerbis e partenerul nostru tehnic pe o perioadă de 3 ani, de aici încolo. Ne asigură tot ceea ce înseamnă echipament: de joc, de antrenament, de prezentare și restul materialelor pentru antrenament. Săptămâna viitoare semnez un contract de publicitate cu o firmă din București care va asigura panotajul, cu panourile de stadion și care ne mai aduce niște venituri suplimentare la fiecare meci, destul de consistente. Sunt deschis și aștept în continuare sprijin și din partea privaților. În toată perioada acesta am tot încercat să atrag cât mai mulți…. Silcotub, pot să vă spun sigur că nu sunt interesați în a sprijini sportul, ei nu au în politica lor economică sportul. Au alte activități pe care le sponsorizează. La Dedeman, am mai vorbit pentru că urmează să vină în Călărași și îi cunosc întâmplător și au alte planuri…La Saint Gobain la fel am primit răspuns că nu decid ei și că decizia se ia undeva în Franța. Inclusiv la Renault am fost, și eu lucrez cu Renault-ul din 1995, sunt comitete de direcție în Franța și e cam greu să încheie contracte de sponsorizare”, a conchis Brișan.
Liderul Ligii 2, Dunărea Călărași, stă la finalul săptămânii, dar câștigă trei puncte la „masa verde”, fiindcă ar fi trebuit să o întâlnească în deplasare pe ASA Târgu Mureș, echipă retrasă din competiție în iarnă.