Minerul Mătăsari s-a retras din Liga 3: „E mare păcat, sărbătoream 30 de ani de existență”

Marius ANGHEL 29 Aug. 2013, 16:54 Stiri
Minerul Mătăsari s-a retras din Liga 3:**

Entuziasmul startului de sezon a fost stricat în tabăra „pizzerilor” după ce au fost anunțați că nu vor avea vizitatori în etapa I. Minerul Mătăsari, una dintre cele mai longevive trupe din eșalonul al treilea, a fost nevoită să arunce prosopul după ce a rămas fără finanțare. În aceste condiții Mama Mia va juca un amical cu Timișul Șag, grupare care stă și ea, dar în „D”.

Jucătorii lui Sorin Bălu erau mai mult decât pregătiți pentru runda I după un an care a ieșit ca la carte în D și cu o pregătire adecvată în vară. Astfel, încă dinainte de start, seria bănățeană rămâne șchioapă după ce Mătăsariul a anunțat oficial FRF de retragerea din campionat. Norocul celor care investesc la acest nivel e că totuși play-off-ul lungește un sezon care altfel ar fi fost dezastruos înainte de start.

„Ne afectează și pe noi, cu siguranță, și că s-a amânat campionatul inițial și că nu jucăm acum. Altfel e să ai un meci și puncte după prima etapă. Altul e ritmul de joc”, ne-a spus Sorin Bălu, tehnicianul trupei din Becicherecu Mic.

În etapa a doua, Mama Mia va evolua în deplasare, pe terenul conjudețenei Vulturii Lugoj.

Cine e Minerul Mătăsari?

Gruparea din Gorj a fost înființată în 1983 și beneficia, la fel ca alte grupări din zonă, (în mod special clubul Pandurii), de finanțare de la Complexul Energetic Oltenia. În sezonul trecut echipa roș-alb-neagră a ocupat locul 6 în aceeași serie, a patra.

„Echipa se retrage din cauze financiare. S-a pierdut finanțarea, nu mai aveam banii alocați pe care ne bazam. Rămânem doar cu grupele de juniori. Noi eram sponsorizați de Complexul Energetic Oltenia și Sindicatele Miniere. Am tot sperat că vom avea buget. E mare păcat, sărbătoream 30 de ani de existență și eram echipa cu cea mai mare longevitate în Liga a III-a”, ne-a spus Ion Șolea, directorul general al Minerului Mătăsari.

Retragerea oltenilor nu e singura din noua ediție a C-ului, s-a mai înregistrat deja o retragere și în Seria I a C-ului.

Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)

Marius ANGHEL 29 Aug. 2013, 16:54 Stiri
Pe aceeași temă