Lupu: „Au economist 200.000 de euro pe an! Presimt că se va desființa și prima echipă”

Marius ANGHEL 16 Aug. 2013, 17:04 Stiri
Lupu:**

Șefii lui Dinamo au decis să desființeze echipa a doua a clubului, după o perioadă de 10 ani în care Dinamo II a produs în permanență jucători pentru prima echipă, o mare parte dintre aceștia fiind vânduți ulterior în străinătate, pe sume consistente.

Fostul mare jucătorul al lui Dinamo, Dănuț Lupu, a criticat decizia conducerii dinamoviste de a renunța formația secundă. Acesta a șocat cu o premoniție: este posibil ca și formația mare să se desființeze.

Eu știu că un anumit om, când a venit la Dinamo, a promis că va învesti. Dați-mi voie să cred că dacă Dinamo 2 s-a desființat, atzunci va dispărea și prima echipă. Dinamo a crescut mulți jucători buni pe care a luat o grămadă de bani, la echipa a doua. Tot aud pe la TV că Ionuț Negoiță se plânge. Păi, de ce te plângi? Nu tu ai vrut să devii patron la Dinamo? Ce mare economie a făcut? 200.000 de euro pe sezon? Vă spun eu: înainte de desființare au vrut să ducă echipa a doua la Berceni, dar au fost refuzați de cei de acolo. Au zis că de ce să crească ei jucători, pentru ca Dinamo să-i ia, apoi, la prima formație?, a dezvăluit Dănuț Lupu pentru Prosport.

Articol scris de Marius PITARU

Marius ANGHEL 16 Aug. 2013, 17:04 Stiri
Pe aceeași temă