Jucătorii vor intra în 2010 cu bani în buzunar

31 Dec. 2009, 12:18 Stiri
Jucătorii vor intra în 2010** cu bani în buzunar

Fotbaliștii echipei de fotbal FC Panciu vor intra în noul an cu
buzunarele pline. Ieri, componenții grupării vrâncene s-au întâlnit
pentru ultima oara în acest an, iar conducerea clubului le-a
achitat jucătoriilor salariile. La al doilea an de participare în
liga a treia la fotbal, FC Panciu se află pe locul 4 în prima
serie, la opt puncte în spatele primei clasate, CF Brăila.

Formația antrenată de Ionică Serea și Dănuț Bolocan a avut o
comportare mai mult decât bună în cele 16 runde, dar au existat și
două eșecuri pe teren propriu, cu Aerostar Bacău și CF Brăila,
partide care dacă ar fi fost câștigate ar fi propulsat gruparea
„dintre vii” pe podium, cu șanse de promovare.

„Am avut un parcurs în prima parte a sezonului mai mult
decât bun. Dacă nu ar fi existat sincopele de pe teren propriu cu
Aerostar Bacău și CF Brăila, în acest moment eram mult mai sus în
clasament. Locul 4 pentru FC Panciu este o performanță imensă, în
condițiile în care avem un lot de jucători tineri. Alături de
factorii locali de decizie (Primărie și Consiliul Local), încercăm
să asigurăm jucătorilor toate condițiile pentru performanță. Pe
viitor, și cu ajutorul lui Dumnezeu, în doi-trei ani de zile vom
încerca să promovăm în liga a doua. Pentru retur ne dorim să
continuăm evoluțiile bune și să aducem spectatorii la
stadion”
, ne-a declarat Florin Stoica, președintele
clubului păncean.

Jucătorii de la FC Panciu își vor relua pregătirile cel mai
probabil pe 6 ianuarie 2010, locul de cantonament urmând să fie
Târgu Neamț.

Costin, cel mai bun jucator

Conducerea și antrenorii l-au desemnat pe atacantul Cătălin Costin
cel mai bun jucător al anului, el fiind și golgeterul primei parți
a sezonului, cu nouă goluri. Ierarhia este completată de un fundaș,
Rodinel Stan, iar pe ultima treaptă a podiumului se afla Claudiu
Mihai și Răzvan Duțu, toți patru având evoluții excelente în acest
an.

Rezultatele echipei pancene:

etapa I: 2-0 cu Willy Bacău (R. Stan, Duțu),
etapa a II-a: 9-0 cu Școala de Fotbal Rădăuâi – echipă care s-a
retras din campionat (Covaci-4, Costin și Predoiu, cite 2,
Bira).
etapa a III-a: 2-2 cu Poli II Iași (Costin și Predoiu),
etapa a IV-a: 3-1 cu Dunarea II Galati (Predoiu, Cioran si
Costin),
etapa a V-a: 2-1 cu Rapid CFR Suceava (Dobrescu -2),
etapa a VI-a: 1-2 cu Aerostar Bacău (Costin),
etapa a VII-a: 2-0 cu CSM Pașcani (Duțu, Chivu),
etapa a VIII-a: 3-1 cu Ceahlăul II Piatra Neamț (R. Stan, Costin,
Dobrescu),
etapa a IX-a: 1-3 cu Oțelul II Galati (Costin),
etapa a X-a: 1-2 cu CF Brăila (Duțu),
etapa a XI-a: 4-1 cu Petrotub Roman (Costin, Stoian, Duțu, Căt.
Tudor),
etapa a XII-a: 2-2 cu Cetatea Tg. Neamț (Predoiu -2),
etapa a XIII-a: 2-0 cu CSM Focșani (Cioran, Căt. Tudor),
etapa a XIV-a: 1-1 cu Pambac Bacău (Stoian),
etapa a XV-a: 4-0 cu Sporting II Vaslui (Costin -2, Ștefoi –
autogol, E. Ștefan),
– etapa a XVI-a: 4-0 cu CS Gura Humorului (Covaci, Constantinescu,
Dobrescu și Costin).

Lotul echipei din Panciu:

Portari: Gordin, Lazăr
Fundași: Ionescu, M. Ionică, Stanciu,
Constantinescu, R. Stan, E. Ștefan, Călin (nu se mai afla in lot),
Cl. Mihai, Chivu, Parlac (nu se mai afla in lot)
Mijlocași: Stoian, Duțu, Chivu, Ungureanu, Căt.
Tudor, Cioran, Covaci, Avramescu, Bira
Atacanți: Costin, Predoiu, Dobrescu.

Golgeteri: Costin (9), Predoiu, Duțu și
Dobrescu (câte 4 goluri), R. Stan, Căt. Tudor, Cioran și Stoian
(câte două goluri).

articol scris de George DUMITRU

31 Dec. 2009, 12:18 Stiri
Pe aceeași temă