Anul scufundării Corabiei

Florin ALBOIU 24 Dec. 2010, 15:16 Liga 3
Anul scufundării** Corabiei

2010 s-a dovedit a fi un an negru
pentru fotbalul de la malul Dunării. În ciuda unui parcurs mai bun
decât în precedentele ediții de campionat, echipa pregătită de
Bogdan Vrăjitoarea a retrogradat din Liga a III-a după o înfrângere
suferită în ultima etapă a sezonului.

În vară, Progresul a primit totuși
un loc în acest eșalon, profitând de situația de criză financiară
care a făcut ca unele formații să nu poată evolua la acest
nivel.

Aventura grupării din Corabia în
stagiunea 2010 – 2011 a durat însă doar câteva etape, autoritățile
locale luând decizia de a retrage echipa din campionat după un meci
cu FC Drobeta Turnu Severin asupra căruia au planat suspiciuni că
elevii lui Vrăjitoarea nu și-ar fi apărat corect șansele.

În urma acestui episod, care s-a
încheiat cu schimburi dure de replici între primarul Teodor Barbu
și antrenorul Bogdan Vrăjitoarea, orașul de la Dunăre a rămas după
mulți ani fără reprezentare în Liga a III-a.

Sursa: gazetanoua.ro

Florin ALBOIU 24 Dec. 2010, 15:16 Liga 3
Pe aceeași temă