Cu ocazia Zilelor Orașului Satu Mare, fotbaliștii și antrenorii Clubului Olimpia Satu Mare, alături de staff-ul tehnic au fost invitați să urce pe scena amplasată în Piața 25 Octombrie.
În fața a sute de sătmăreni, prezentatorul Victor Constantinovici a prezentat fiecare jucător și antrenorii cărora li se datorează toate felicitările pentru că au reușit să câștige toate cele zece meciuri în acest retur de campionat și să promoveze în Divizia B. Alături de jucători, pe scenă au urcat și președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, primarul municipiului, Dorel Coica, președintele Clubului Olimpia, Dan Băbuț. Aceștia au declarat în fața tuturor sătmărenilor că nu se vor opri doar în eșalonul secund și vor ca Olimpia să promoveze cu pași repezi în Liga I.
Cu toții au fost felicitați și aplaudați de publicul sătmărean care a fost invitat să participe într-un număr cât mai mare și la meciurile care vor avea loc în Liga a II-a.
Articol scris de Elena GOVOR