Fotbaliști duși la fabrică

Mihai Andries 28 Dec. 2010, 11:15 Stiri
Fotbaliști duși** la fabrică

Jucătorii echipei de Liga a III-a
Girom Albota au fost testați, înainte de Crăciun, de președintele
clubului, Gheorghe Oprican, care a vrut să vadă dacă aceștia vor
într-adevăr să muncească, pentru a câștiga un ban cinstit.

Fotbaliștii au fost chemați astfel la fabrica de faianță Girom,
de la Albota, spunându-li-se să vină echipați, pentru a da o mână
de ajutor celor angajați aici. „Ideea mi-a venit în
urma unui mesaj primit de la un jucător, care mă ruga să-i dau
banii înainte de Crăciun, pentru că la el în familie doar el avea
un venit și nici măcar credit la telefon nu avea, să mă sune. Am
zis să le dau posibilitatea să muncească acolo în vacanță, pentru a
câștiga un ban, fiindcă la noi se lucrează în toată această
perioadă”
, spunea președintele clubului, Gheorghe
Oprican.

Fotbaliștii au fost înștiințați de
directorul sportiv Gabi Alexe, iar într-o dimineață, la ora 8.00,
toți au venit la fabrică. A fost doar un test, după cum spunea
Oprican, pentru a vedea și el caracterul lor. „Pe la
10.30, am fost sunat de la Albota și mi s-a spus că toți cei care
veniseră stăteau tolăniți în show-room și nici n-au vrut să audă să
facă ceva. Nici măcar să vadă cum se muncește în fabrică și cum
câștigă alții banii. Am rămas mască, vorba aia, când am auzit…
Toți au stat îngrămădiți, până au venit salariile, care au fost
achitate la zi”
, mai spunea președintele.

Perioada de iarnă va fi una foarte
importantă pentru echipa din Albota, care are o misiune grea, dar
nu imposibilă, în primăvară, și anume aceea de a lupta pentru a se
salva de la retrogradare. În momentul de față, nu se știe la ce
jucători se va renunța și nici ce fotbaliști vor fi aduși, acest
lucru urmând să fie stabilit, după Sărbători, de viitorul antrenor,
Mihai Zanfir.

Articol scris de Silviu
Mihai

Mihai Andries 28 Dec. 2010, 11:15 Stiri
Pe aceeași temă