Flavius Stoican: „Obiectivul poate fi îndeplinit”

10 Dec. 2009, 12:19 Stiri
Flavius Stoican:** „Obiectivul poate fi îndeplinit

Echipa cu sediul la Valea Copcii a
încheiat turul pe locul secund, la un singur punct distanță de
surpriza ACS Recaș.

„Sunt mulțumit, dar nu
în totalitate. Se putea și mai bine. Avem un lot valoros și mi-aș
fi dorit să încheiem noi turul pe primul loc, cu un avans față de
Recaș, dar am făcut două remize pe propriul teren, la Vânju Mare.
Au existat și unele probleme financiare la echipa noastră. E bine
totuși că jucătorii au putut trece peste aceste aspecte și că au
reușit să se mențină în zona promovării. Oricum, obiectivul poate
fi îndeplinit”
, a spus antrenorul Flavius Stoican,
gândindu-se că doar primul loc va promova la finele acestui sezon,
în timp ce poziția secundă va conta doar pentru palmares. FRF a
renunțat la turneul de baraj, fiindcă din campionatul următor Liga
a II-a va fi formată din două serii de câte 16 echipe fiecare.

Până la stabilirea echipei care va
promova, Stoican și-a anunțat elevii să se prezinte pe 11 ianuarie
la reunirea lotului. Între timp, sindicaliștii de la Valea Copcii
așteaptă bugetul pentru a afla dacă echipa își mai permite să
meargă și în această pauză competițională în cantonamentul de la
Donji Milanovac, de pe malul sârbesc al Dunării. Deocamdată,
jucătorii nu și-au primit toate restanțele, iar dacă nu se vor găsi
resurse financiare, pregătirea de iarnă va fi efectuată pe plan
local.

Au învins la
Recaș

După ce a început sezonul cu un succes, scor 2-1 la nou – promovata
ACS Recaș, echipa pregătită de Flavius Stoican a intrat în iarnă cu
nouă victorii, patru remize și două înfrângeri, suferite la ACU
Arad (1-2) și FC Timișoara II (0-3).

În etapa a V-a, la Arad, Minerul a
condus la pauză cu 1-0, dar fosta divizionară secundă a întors
rezultatul, spre nemulțumirea sindicaliștilor de la Valea Copcii,
care au acuzat vehement maniera de arbitraj

Deși în clasament nu mai figurează
victoria cu Viitorul Sânandrei (6-0), deoarece timișenii s-au
retras din campionat, Minerul a rămas echipa cu cel mai bun
golaveraj din serie: 29-14. Principalii marcatori ai turului au
fost atacatul Cristian Boboescu și fundașul Cornel Mihart, ambii cu
șase goluri, în timp ce Gabriel Petrovici, Iulian Ivan și Ionel
Lătea au înscris fiecare de câte cinci ori.

Minerul a avut un parcurs reușit și
în Cupa României, unde a atins, în premieră, faza șaisprezecimilor,
de unde a fost eliminată, la penalty-uri, de FC Internațional
Curtea de Argeș.

Articol scris de: Mircea
OGLINDOIU

10 Dec. 2009, 12:19 Stiri
Pe aceeași temă