FC Caracal vrea să uite de înfrângerea cu Motru

Fechita Bogdan-Andrei 18 Mar. 2011, 11:35 Stiri
FC Caracal vrea să uite de** înfrângerea cu Motru

După înfrângerea usturătoare
suferită în fața propriilor suporteri, etapa trecută cu Minerul
Motru, FC Caracal încearcă să obțină un rezultat pozitiv pe terenul
satelitului grupării Pandurii.

Cu moralul afectat după înfrângerea
la scor înregistrată pe teren propriu etapa trecută, echipa
pregătită de Laurențiu Urîtu se află în fața unei partide extrem de
dificile. Astăzi, FC Caracal întâlnește, în deplasare, ocupanta
poziției secunde în clasamentul seriei, Pandurii Tg. Jiu II.

„Ne interesează să facem un joc bun și să venim cu
un rezultat pozitiv. După părerea mea întâlnim cea mai bună echipă
din serie. Va fi un meci foarte greu, dar așa cum nimeni nu a
crezut că vom pierde cu Motru, avem șansa noastră la Pandurii. În
fotbal se poate întâmpla orice. Într-adevăr trebuie să ne luăm
revanșa față de suporteri, dar asta o vom face în meciul de pe
teren propriu cu Prometeu Craiova”
, a declarat
directorul sportiv al celor de la FC Caracal, Gigi Ilie.

Probleme de lot în
tabăra caracaleană

Pentru meciul cu satelitul
formației Pandurii, Laurențiu Urîtu nu poate conta pe serviciile
jucătorilor Mitroi și Tudor, suspendați pentru cumul de cartonașe,
și Floricel, care se confruntă cu probleme medicale.

Întâlnirea dintre Pandurii Tg. Jiu
II și FC Caracal se va disputa pe terenul sintetic din cadrul
stadionului Municipal cu începere de la ora 15.00. Partida va fi
arbitrată de o brigadă condusă la centru de Aurel Vărzan (Reșița),
ajutat la cele două linii de către tușierii Cristian Radu (Anina)
și Cosmin Paraschivescu (Caransebeș).

Fechita Bogdan-Andrei 18 Mar. 2011, 11:35 Stiri
Pe aceeași temă