O informație de ultimă oră anunță că vicecampioana seriei a VI-a a Ligii a III-a, Fortuna Brazi a pierdut un om de bază din conducere. Astfel, Grigore Sichitiu s-a despărțit pe cale amiabilă de Fortuna, la aproape un an de la sosirea sa la gruparea prahoveană. Aceasta nu este singura despărțire din această săptămână apărută la Fortuna Brazi. Fundașii Sorin Tegzeș și Cătălin Gheorghe, dar și portarul Cosmin Ion au spus adio echipei, cei trei fiind la final de contract.
În schimb, un alt portar, Călin Tiuț și atacantul Mândrușcă au revenit la CFR Cluj, acolo de unde au fost aduși sub formă de împrumut în această primăvară. Singurele certitudini la capitolul veniri pentru noul sezon sunt până acum ex-vasluianul Ervin Zsiga și ex-uniristul Eduard Schuller, ultimul revenit după împrumutul din retur la FC Maramureș
Articol scris de Marian DIMA