Chiar dacă nu a picat cu o echipă din Liga 2, așa cum este cazul a opt cluburi colege de campionat, Chindia Târgoviște a avut destul ghinion la stabilirea programului pentru faza a IV-a a Cupei României. Dâmbovițenii și-au aflat luni după-amiază adversarul pe care îl vor întâlni la primul lor joc din această ediție a competiției și nu vor avea parte de o deplasare ușoară. SCM Pitești, una dintre cele mai bune echipe din campionatul Ligii 3, va fi adversarul pe care fostul lider al Ligii 2 trebuie să-l învingă pentru a ajunge în 16-imi, acolo unde au șanse să dea peste o grupare de prima ligă.
Chindia va juca miercuri, 5 octombrie, de la ora 14:30, la Pitești, în fața echipei lui Nicolae Dică, liderul Seriei a 3-a a Ligii 3. Argeșenii au ratat de puțin promovarea în sezonul trecut, datorită rezultatelor directe mai slabe cu CS Afumați, iar acum sunt deciși să nu mai scape acest obiectiv. În primele patru etapei, SCM a acumulat patru victorii și o remiză, aceasta din urmă înregistrând-o vineri, chiar în fața unei alte echipe din Dâmbovița, Flacăra Moreni.
Antrenorul Chindiei, Nicolae Croitoru, știe valoarea adversarului pe care urmează să-l întâlnească, astfel că îl va trata cu seriozitate. „E un meci interesant. Întâlnim o echipă bună de Liga a 3-a. Noi ne-am întâlnit în pregătirea de iarnă cu ei, sunt o formație bună, care în sezonul trecut a ratat promovarea din cauza golaverajului. Tratăm meciul și competiția cu toată seriozitatea, suntem interesați de această competiție. Nu avem un obiectiv stabilit, pentru că până acum nu am discutat de această competiție, însă acum încep meciurile și aici, le vom trata serios. Vrem victoria în acest meci, mai ales că din următorul tur intră în competiție și echipele de Liga 1″, a spus, citat de jurnaldedambovita.ro, Croitoru, care are un meci și mai greu înaintea celui cu SCM Pitești, duminică, de la ora 15:00, pe Stadionul Tineretului cu FC Brașov, echipă ce are același număr de puncte cu Chindia în fruntea clasamentului.
De partea cealaltă, SCM Pitești pare să nu fie la fel de interesată de continuarea în această competiție. „Obiectivul nostru principal este promovarea. Cupa României este un bonus, mai ales că acum întâlnim o echipă foarte bună de Liga a 2-a și o să fie foarte greu, ei sunt favoriți. Cupa e pe planul doi, noi avem obiectiv campionatul”, a declarat și Nicolae Dică, antrenorul formației argeșene care până acum a trecut în Cupă de Unirea Bascov (3-1) și AFC Hărman (2-0).
Nicolae Dică nu-i va putea folosi în meciul cu Chindia pe tinerii săi internaționali, portarul Andrei Udeanu și mijlocașul Robert Grecu, ambii convocați de Costel Enache la naționala sub 19 ani a României pentru campania de calificare la Campionatul European de anul viitor.