Comprest GIM, campioana Bucureștilor din sezonul trecut, a reușit vineri să obțină primul succes în campionatul Ligii a III-a, după o evoluție convingătoare în partida cu Unirea Tărlungeni.
Â
Nou-promovată în al treilea eșalon, Comprest a început timid sezonul, în primele două etape câștigând un singur punct, în deplasarea de la Filipeștii de Pădure. Chiar dacă jocul prestat le-ar fi dat dreptul să spere la mai mult, lipsa de experiență și-a spus cuvântul.
Â
Și în debutul meciului cu Unirea Tărlungeni bucureștenii au avut trac. Oaspeții și-au creat primele ocazii bune de a marca și doar împrecizia lui Vlăsceanu a menținut tabela nemodificată.Treptat, Comprest a echilibrat jocul și a început să amenințe din ce în ce mai serios poarta Unirii. Finalul reprizei a aparținut aproape în totalitate elevilor lui Ionuț Șoană, care au reușit să deschidă scorul cu câteva minute înainte de pauză. Cristian Duca a fost busculat la 25 de metri de poartă și tot el și-a asumat responsabilitatea executării loviturii libere. Zidul format de oaspeți a obstrucționat vizibilitatea propriului portar, mingea fiind zărită de Tîrziu când efortul său era deja inutil.
Â
De la cabine, gazdele au ieșit hotărâte să își mențină avantajul și au închis foarte bine culoarele către poarta lui Mincă, dar fără să renunțe la ofensivă. Desprinderea s-a produs după o fază oarecum norocoasă. Albert a degajat puternic din voleu din propria jumătate, execuția transformându-se în pasă decisivă. Răduca, un ghimpe permanent în coasta apărării adverse, a pornit ca din pușcă în urmărire și a ajuns înaintea lui Săndulache la întâlnire cu mingea. Atacantul a preluat și a șutat puternic în vinclu, balonul a lovit transversala și a intrat în plasă, Târziu fiind practic și de această dată spectator.
Â
Reușita lui Răduca a dat o și mai mare consistență jocului prestat de gazde. Până la final, bucureștenii au mai creat câteva faze spectaculoase, aplaudate la scenă deschisă de cei aproximativ 150 de spectatori prezenți în tribunele stadionului aflat în apropierea intersecției dintre Șoșeaua Giurgiului și Luică.
Â
Comprest și-a trecut în cont cele trei puncte și Ionuț Șoană are de ce să fie mândru. Echipa sa joacă un fotbal plăcut ochiului și poate spera, în acest sezon, la un loc în partea superioară a clasamentului seriei a III-a. După cele trei etape disputate, Comprest, cu patru puncte, ocupă poziția a opta.
Â
Comprest: 12. Mincu – 11. Flore, 14. Ionică, 5. Albert (90 A. Duca), 4. Enache – 2. Ene, 15. Lucescu, 21. Ungureanu (65 Dragnea), 8. Cr. Duca – 18. Bușcă (70 Nemțescu), 9. Răduca (80 Cioalcă).
Rezerve neutilizate: 1. Stegărescu, 22. Baicu, 17. Dobre.
Antrenor: Ionuț Șoană
Unirea Tărlungeni: 1. Tîrziu - 3. Vajda, 2. Săndulache, 19. Simion, 20. Cercel (83 Szakacs) - 21. Csiki (75 Căpățână), 7. Stegaru, 14. Brujan, 10. Marin (65 Bodeanu) – 4. Vlăsceanu (86 Harap), 9. Neagu
Rezerve neutilizate: 12. Grigoraș, 5. Nedelea, 16. Tutu
Antrenor: Decebal Câmpean
Â
Â
articol și foto de Florin ALBOIU