AS Milcov s-a calificat în turul IV după ce a trecut de Podari la penalty-uri

Marius ANGHEL 14 Aug. 2014, 15:41 Stiri

AS Milcov își va continua parcursul în Cupa României, după ce miercuri, pe Stadionul „Metalurgistul” a învins, după loviturile de departajare divizionara C, CS Podari, scor final 7-5. După expirarea timpului regulamentar de joc, scorul s-a menținut egal, 2-2, și a fost nevoie de cele două reprize de prelungiri, dar și de loviturile de departajare.

Meci disputat pe Stadionul „Metalurgistul” din Slatina, unde AS Milcov a primit vizita grupării CS Podari, partida contând pentru faza a III-a a Cupei României.

Oaspeții au început bine jocul, iar Niculescu a deschis scorul la cinci minute după fluierul de început al arbitrului. Cei de la AS Milcov au avut o bună oportunitate de a egala prin Dumitrescu, care a trimis balonul în transversală, însă, până la pauză, divizionara C și-a mărit avantajul prin Dorin Preda, care a marcat cu un șut plasat din interiorul suprafeței de pedeapsă.

Gazdele au ieșit mai motivate de la cabine, iar la 20 de minute după reluarea jocului, Ghiță a redus din diferență, marcând din fața porții. În minutul 70, Ghiță a pătuns bine în suprafața de pedeapsă, însă șutul său a trecut pe lângă poartă.

Formația din Liga a IV-a din Olt a reușit să egaleze în minutul 73. Roșca a obținut o lovitură liberă de pe partea dreaptă, Ghiță a executat bine, iar Tudor a marcat din fața porții.

Astfel, după expirarea timpului regulamentar, scorul a fost 2-2 și a fost nevoie de cele două reprize de prelungiri pentru a se decide câștigătoarea. Scorul s-a menținut în continuare egal și a fost nevoie de loviturile de departajare.

Pentru AS Milcov, din punctul cu var, au marcat Tudor, Vasilescu, Fieraru, Ghebaru și Ghiță, iar pentru CS Podari – Orban, Segărceanu, Crângoiu, ratând Dan Ciocioană.

AS Milcov: Bărboianu, Mantea, Ignat, Dumitru, Georgescu, Tudor, Jianu, Dumitrescu, Rădulescu, Vasilescu, Ghiță. Au mai jucat: Fieraru, Ghebaru, Matei, Alexie.

CS Podari: Mecea, Orban, Dina, C. Preda, Ciocioană, Stoica, Murgan, Crîngoiu, Răduț, Niculescu, D. Preda. Au mai jucat: Boerică, Săgărceanu, Mohora, Luncan.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 14 Aug. 2014, 15:41 Stiri
Pe aceeași temă