Abandonați de autocar

Andries Mihai Marius 29 Nov. 2010, 16:44 Stiri
Abandonați** de autocar

Pentru ambele combatante, Turris și
Prometeu Craiova, meciul avea valoarea unui derby al suferinței.
Echipa lui Dumitru Bolborea pornea din start cu mai multe atuuri:
avantajul terenului propriu, impotența adversarului în partidele
din deplasare și, nu în ultimul rând, prima consistentă promisă de
către patron în eventualitatea unei victorii.

În „iarbă” lucrurile aveau să stea
cu totul altfel. Turris a jucat fără vlagă și fără orizont, în timp
ce adversarii și-au atins scopul propus: victoria. Nu oricum, ci
fără drept de apel, cu trei goluri marcate și două ocazii
monumentale ratate. Ce a urmat?

Cuvântul de ordine:
nesimțirea

Exasperat de neputința și indolența celor pe care îi plătește,
patronul lui Turris, Mihai Ionescu, a luat o măsură radicală.
Jucătorilor li s-a interzis să urce în autocar și, majoritatea
fiind din București, au fost nevoiți să se întoarcă în Capitală pe
cont propriu, cu microbuzele sau cu trenul.

Mihai Ionescu este de părere că
jucătorii săi meritau pe deplin o astfel de pedeapsă.
„Nu a fost o decizie luată la cald, ci una care s-a
dorit a fi radicală. La noi în vestiar cuvântul de ordine este
nesimțirea. Jucătorii doar cer, au pretenții și veleități de
vedete, dar pe teren imită fotbalul și se fac de râs. Niște
măscărici! La echipă, am antrenor și conducere cu ștate vechi în
prima ligă și îmi spun că le este rușine să mai iasă pe stradă.
Pompierii de la Prometeu, pe care îi felicit sincer pentru
determinare, au ieșit din tură, pentru că toți lucrează, au venit
la Turnu Măgurele și ne-au dat trei goluri. Îmi pare rău că meciul
nu s-a disputat la Turnu Severin sau la Târgu Jiu, pentru că de
acolo aș fi vrut să se întoarcă pe jos. Să le fie
rușine!”
, a tunat președintele și finanțatorul lui
Turris.

TURRIS-PROMETEU CRAIOVA 0-3
(0-1)

Au marcat: Ștoiu (31), Bălă (60), Păun (90)
Arbitru: Iulian Dima-Mihai Niculescu, Aurelian
Toie

Turris:
Neagu-Tănăsie, Cărăușu, Panait (Boșoi 27), Danteș-Bica (Cozac 58),
Țiclea (Costea 47), Ciuciu, Zamfir (Richard 70)-M. Cosmin,
Sindie
Antrenor: Dumitru Bolborea

Prometeu:
Zlean-Șerban, Ghiță, Ștefănorică, Rotar-Ștoiu, Bică, Bălă, I.
Gheorghe-Corcoveanu, Cârstea (Păun 62)
Antrenor: Paul Răducan

Articol scris de Raul
MIHAI

Andries Mihai Marius 29 Nov. 2010, 16:44 Stiri
Pe aceeași temă