Știința Miroslava are antrenor principal, la aproape patru luni după rezilierea cu Cristian Popovici. Alegerea moldovenilor, Daniel Stoica

Andrei PASCU 23 Jan. 2022, 15:15 Liga 3
Știința Miroslava are antrenor principal, la aproape patru luni după rezilierea cu Cristian Popovici. Alegerea moldovenilor, Daniel Stoica

Știința Miroslava și-a anunțat abia la începutul acestui an noul antrenor principal. După demiterea lui Cristian Popovici de la finele lui septembrie, după etapa a 5-a a Ligii a 3-a, formația din Miroslava a întârziat să numească un nou șef al băncii tehnice. Iată, alegerea s-a prelungit pentru aproape patru luni.

De la rezilierea cu Cristian Popovici, ocupanta locului 7 în Seria 1 a Ligii a 3-a a preferat să îl treacă în dreptul antrenorului principal pe preparatorul fizic Denis Crețu.

Daniel Stoica, noul antrenor principal al echipei Știința Miroslava

Sâmbătă, 22 ianuarie, Știința Miroslava a anunțat pe site-ul oficial că Daniel Stoica este noul ”principal” al echipei. De altfel, contractul, semnat pe un an și jumătate, a fost perfectat încă din luna decembrie.

Daniel Stoica a pregătit până la venirea la Știina Miroslava echipe precum FC Botoşani 2, Bucovina Rădăuţi, Şomuz Fălticeni, dar şi două echipe din liga a patra din Italia.

Prima lună a anului 2022 aduce o veste importanta pentru clubul nostru şi pentru suporterii Ştiinţei. Începând cu data de 24.01.2022, gruparea din Miroslava va avea un nou antrenor. Este vorba despre Daniel Stoica, din Rădăuţi, care a ajuns la o înţelegere cu echipa noastră, semnând contractul încă din luna decembrie a anului trecut.

Tehnicianul a semnat o înţelegere valabilă pentru o perioadă de un an şi şase luni, având ca obiectiv construirea unei echipe competitive, care să atace promovarea în sezonul 2022/2023.

De menţionat este faptul că Daniel Stoica este un antrenor care de curând a intrat la cursurile pentru licenţa A UEFA, reuşind un rezultat notabil.

Noul tehnician al Ştiinţei a fost admis pe poziţia cu numărul 17, dintre cele 25 de persoane admise, pentru cele 25 de locuri fiind depuse nu mai puţin de două sute de dosare. Noul tehnician al Ştiinţei vine cu o vastă experienţă, antrenând în trecut atât în România cât şi în ligile inferioare din străinătate. Printre altele, Daniel Stoica a mai pregătit pe FC Botoşani 2, Bucovina Rădăuţi, Şomuz Fălticeni şi două echipe din Serie D, Italia.

Îi urăm un călduros BINE AI VENIT şi mult SUCCES pe banca Ştiinţei!

Hai ŞTIINŢA!”, se arată în comunicatul emis de Știința Miroslava.

Știința Miroslava începe pregătirile și va avea primul amical cu Șomuz Fălticeni

Știința Miroslava a programat și data reunirii, luni, 24 ianuarie. Prima partidă de verificare din acest an, dar și cu Daniel Stoica drept ”principal”, va avea loc la cinci zile de la reunire, cu Șomuz Fălticeni.

Jucătorii Ştiinţei se pregătesc pentru reluarea activităţii, la începutul săptămânii care urmează. Astfel, echipa noastră se va reuni luni, 24 ianuarie, ora 14:00 sub comanda noului antrenor, Daniel Stoica, la baza de pregătire de la Uricani.

Astfel, pentru echipa noastră urmează o perioadă cu antrenamente zilnice, mai multe meciuri amicale dar şi două săptămâni de cantonament centralizat, cu câte două antrenamente pe zi.

Totodată, staff-ul Ştiinţei a stabilit deja o serie importantă de meciuri amicale.

În prima partidă de pregătire, Miroslava va da piept, pe 29 ianuarie, cu Sporting Iaşi U17. Al doilea meci va avea loc la începutul lunii februarie, pe 2, în compania celor de la Politehnica Iaşi. La doar trei zile distanţă, pe 5 februarie, Ştiinţa va întâlni pe Aerostar Bacău. Ultimele partide stabilite în momentul de faţă sunt cu Paşcaniul, pe 16 februarie, cu Bucovina Rădăuţi, pe 19 februarie, cu Sporting Juniorul Vaslui, pe 23 februarie şi cu Dante Botoşani, pe 5 martie.

Pe site-ul nostru veţi putea urmări, în perioada următoare, informaţii despre partidele de pregătire”, a mai anunțat Știința Miroslava.

Știința Miroslava, șanse teoretice la play-off-ul de promovare 

Știința Miroslava este, cum spuneam, pe locul 7 în Seria 1 a Ligii a 3-a, cu 20 de puncte adunate după 15 meciuri din sezonul regular. Teoretic, mai are șanse la play-off-ul de promovare, întrucât se află la numai două puncte de locul 4, Hușana Huși. E însă și la cinci puncte de penultima poziție, a 9-a, CSM Bacău.

Daniel Stoica va debuta pe banca Științei Miroslava în meciurile oficiale, în partida din etapa a 16-a, cu CSM Ceahlăul (locul 6), de la Piatra Neamț.

Foto: Știința Miroslava și Cronica de Fălticeni

https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-zdrobitoare-pentru-unirea-slobozia-in-amicalul-cu-inainte-modelu-au-fost-marcatori-diferiti-iar-adrian-mihalcea-a-testat-un-fost-atacant-al-stelei-19217147

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-al-doilea-amical-prima-victorie-pentru-steaua-in-perioada-de-pregatire-succes-lejer-al-militarilor-in-testul-cu-cs-tunari-19217086

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-buzau-s-a-deszcatusat-in-a-doua-repriza-in-amicalul-cu-csm-ramnicu-sarat-sub-comanda-lui-cristian-pustai-a-aparut-si-un-fundas-care-in-romania-a-mai-jucat-la-miercurea-ciuc-si-chiajna-19217026

https://liga2.prosport.ro/liga-3/situatie-critica-la-progresul-ezeris-a-ramas-in-opt-jucatori-si-e-in-mare-cautare-cu-cateva-zile-inaintea-reunirii-19216978

Andrei PASCU 23 Jan. 2022, 15:15 Liga 3
Pe aceeași temă