A treia rundă a play-off-ului și play-out-ului eșalonului terț își dispută vineri grosul meciurilor, urmând ca sâmbătă să avem parte de nouă partide. Runda a început de miercuri, cu meciul de la Jucu, dintre Unirea și Sănătatea, terminat la egalitate, scor 2-2.
În etapa a III-a vor sta Ceahlăul II (S1), Conpet Cireșu (S2), Jiul Rovinari, FCM Reșița 2012 (ambele din S4), FC Zalău (S5), Atletic Bradu și FCM Târgoviște (ambele din S6) deoarece nu au adversari.
NOTĂ‚: Ca urmare a retragerii oficiale a echipei prahovene FCM Câmpina pe 18 aprilie, la o zi după primul meci din play-off – SCM Argeș și Bradu au jucat pe 17, FRF a revenit asupra deciziei inițiale pe care o anunțase și acum acordă victoria la „masa verde”. Astfel, toate formațiile care ar fi trebuit să o întâlnească pe FCM Câmpina în cele 10 etape vor câștiga cu 3-0. La acest scor a câștigat și Fortuna Poiana Câmpina, prima echipă care ar fi trebuit să joace cu FCM, în etapa I.
Liga2.ro vă ține la curent, așa cum v-a obișnuit cu rezultatele, marcatorii și clasamentele tuturor partidelor din cele șase serii.
Iată programul celor șase serii:
SERIA I
FCM Dorohoi – Bucovina Pojorâta 2-0
Grumezescu (21), Ed. Sandu (72)
Kosarom Pașcani – Cetatea Târgu Neamț 0-1
A. Pavel (7)
Aerostar Bacău – Bucovina Rădăuți 4-0
R. Gheorghe (4, 62, 80), Furtună (70)
Știința Miroslava – Petrotub Roman 2-6
G. Petrea (80, 90) / M. Damian (22, 29), M. Popa (44, 51), D. Marin (70), Țapu (85)
Sporting Suceava – CSM Moinești 2-1
Gheorghiciuc (37 – pen.), Luțac (82) / Berbece (28)
Ceahlăul II Piatra Neamț stă.
SERIA II
CS Afumați – Dunărea Călărași 1-0
Vlada (61)
CS Ștefănești – FC Voluntari 1-3
Cîrloganu (58) / Voduț (14), Ad. Bălan (60), A. Voicu (80)
Viitorul Axintele – Gloria Popești Leordeni 1-0
Ciochină (25 – pen.)
Oțelul II Galați – Callatis 2012 Mangalia 4-0
I. Constantinescu (21), S. Ilie (30), Pungă (55), Al. Stanciu (90)
Sporting Liești – Rapid Fetești 2-0
Bahnașu (20), Anastase (25)
Conpet Cireșu stă.
SERIA III
Inter Clinceni – Metaloglobus București 2-3
Cr. Păun (36), S. Bucă (49) / Păuna (9, 58), Anghilini (90)
Viitorul Domnești – CS Podari 0-0
CS Balotești – Juventus București 0-0
CS Vișina Nouă – FC Balș 1-1
Clipici (20 – pen) / Fl. Stancu (48)
ACVSM Craiova – Concordia Chiajna II 2-1
Mirescu (32 – pen), Mitroi (54) / Albu (45+2)
CS Tunari – Dinamo II București 1-2
Șt. Radu (51) / Buia (40), Pape Ndaw (63).
SERIA IV
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Vulturii Lugoj 2-0
Silaghi (44), M. Toma (70)
Millenium Giarmata – FC Caransebeș 0-1
Goșa (90+2)
FC Hunedoara – Pandurii II Târgu Jiu 2-1
Șoit (15), Pepenar (75) / I. Constantin (45)
Știința Turceni – Muncitorul Reșița 0-1
Bobină (72)
Jiul Rovinari și FCM Reșița 2012 stau.
SERIA V
Unirea Jucu – Sănătatea Cluj 2-2
P. Georgescu (65 – autogol), V. Pop (73) / Ceaca (11, 55)
FC Arieșul 1907 Turda – Unirea Dej 2-2
Fl. Cordoș (71), Bițis (85) / Cip. Pop (52), Băieșu (74)
Național Sebiș – FCM Baia Mare 0-0
Șoimii Pâncota – Metalurgistul Cugir 2-1
Suciu (14), Al. Mihai (90+3) / Iovănescu (90)
CS Ineu – CS Oșorhei 0-2
Ember (63 – pen), Moise (72)
FC Zalău stă.
SERIA VI
Fortuna Poiana Câmpina – FC Zagon 2-0
Chipirliu (37), V. Munteanu (80)
SCM Argeș Pitești – Chindia Târgoviște 0-3
Ad. Voicu (19), C. Marin (54, 67)
Avântul Reghin – Conpet Ploiești 1-1
Gergely (71) / Ad. Luca (20)
FC Păpăuți – Urban Titu 1-1
A. Damian (35) / Neguț (89)
Atletic Bradu – FCM Câmpina 3-0
Echipa oaspete s-a retras înaintea play-off-ului și pierde toate meciurile din această competiție la „masa verde”.
FCM Târgoviște stă.