Rezilieri în masă la Pandurii, după ratarea obiectivului! Clubul află în câteva zile dacă scapă de faliment

Mircea OGLINDOIU 26 May. 2022, 10:46 Liga 3
Rezilieri în masă la Pandurii, după ratarea obiectivului! Clubul află în câteva zile dacă scapă de faliment

Stafful tehnic și o parte din stafful administrativ de la Pandurii Târgu Jiu au primit, marți, notificări de reziliere a contractelor, din partea administratorului special Daniela Șerban!

Decizia vine cu doar câteva zile înainte de 31 mai 2022, dată la care se judecă un nou termen, posibil ultimul, în ceea ce privește procesul de faliment al clubului de fotbal gorjean.

Printre cei care au primit notificări se numără antrenorul principal Mario Găman, antrenorul secund Bobi Staicu sau directorul sportiv Camilian Floroiu. N-a scăpat nici ofițerul de presă al clubului!

Mario Găman: ”În iarnă mi-a spus că nu se fac transferuri și nu mai putem vorbi de promovare. Acum se leagă de un paragraf din contract”

Tuturor li se reproșează că nu și-au atins obiectivul, dar, surprinzător, printre cei vizați de ratarea promovării nu se află și jucătorii care n-au dat randament.

”Nedumerirea mea este de ce s-a întâmplat așa de rapid, pentru că noi, peste o săptămână, avem un proces, și oricum notificarea este valabilă după 6 iunie. Până atunci, noi încă suntem antrenori la Pandurii Târgu Jiu, încă avem contracte. Spre surprinderea noastră, toată lumea a primit notificări, inclusiv magazionerul și ofițerul de presă. Am ridicat notificarea personal, pentru că au vrut să mi-o trimită prin poștă și mi s-a spus că nu mi-am îndeplinit obiectivul. În iarnă mi-a spus că nu se fac transferuri și nu mai putem vorbi de promovare. Administratorul special se leagă de un paragraf în contract, dar nu era nevoie de o notificare. Puteam rezilia pe cale amiabilă. De exemplu, acum, eu nu pot să vorbesc cu alte echipe, nu pot să intru în negocieri, decât după 6 iunie, ceea ce nu mi se pare normal. Voi fi mereu aproape de această echipă, indiferent că sunt în club sau în afara clubului”, a declarat Mario Găman, conform Gorjeanul.

Pare să regrete că a lăsat Filiașiul pentru Pandurii

Acesta a lăsat să se înțeleagă că, pe de o parte, regretă decizia de a veni toamna trecută la Pandurii, mai ales că urma să joace sferturile de finală ale Cupei României cu echipa sa de la vremea respectivă, ACSO Filiași.

Gorjeanul Găman îl înlocuise la sfârșitul lunii octombrie pe timișeanul Călin Cojocaru, pe banca ”pandurilor”. Bănățeanul lăsase echipa pe locul 3, la 4 puncte sub ocupanta locului secund CSM Deva. Diferența de puncte de la finalul sezonului dintre gorjeni și hunedoreni a fost de 16 puncte! Mai mult, Pandurii a pierdut și locul 3, fiind depășită de nou-promovata Voința Lupac.

”Vreau să-i mulțumesc domnului Marin Condescu (n.r. – principalul creditor al clubului Pandurii) pentru încrederea pe care ne-a acordat-o, pentru că el este unul dintre puținii oameni care ne-au dorit la acest club. Dânsul și domnul Camilian Floroiu. În rest, nu am fost priviți cu ochi buni. Probabil, cu venirea noastră, s-au scurtcircuitat niște elemente, dar acestea sunt alte discuții. Nu vreau să mai pierd timpul, vreau să dau curs la alte proiecte importante, să intru în discuții cu alți oameni implicați. Chiar dacă rezultatele în deplasare nu au fost cele dorite, acasă eu cred că am practicat un joc foarte bun, la un nivel ridicat. Din păcate, nu am reușit să facem acest lucru și afară”, a precizat Găman.

Camilian Floroiu: ”În 3 ani la Pandurii am obosit! Trebuie să fim demni și să recunoaștem, e vina tuturor”

Directorul sportiv Camilian Floroiu a afirmat că toți cei din club trebuiau să-și asume eșecul din acest sezon, dar admite că nu se aștepta să fie notificat oficial.

Pandurii a terminat campionatul pe locul 4, ultimul în play-off-ul Seriei a 7-a a Ligii 3, la 36 de puncte de liderul CSM Reșița (37 de puncte față de 73)!

”Eu oricum nu doream să mai prelungesc contractul decât în cazul unui proiect serios. Nu-mi doream să mai fie ce a fost în ultimii ani, pentru că am obosit. Nu mă așteptam să primesc această notificare, dar, în viață, trebuie să te aștepți la absolut orice. Era mult mai simplu să mi se spună că nu se mai dorește să continuăm. E vina tuturor că nu am reușit să ne atingem obiectivul propus și trebuie să ne asumăm cu toții acest lucru. Trebuie să fim demni și să recunoaștem, deși nu am avut toate condițiile pentru marea performanțe. Fiecare din club are părticica lui de vină”, a precizat Floroiu.

Acesta a fost numit director sportiv la Pandurii în iulie 2019, după ce l-a înlocuit în funcție pe Iosif Biro. Fostul arbitru FIFA rezistase un an la Pandurii, unde-l înlocuise în vara lui 2018 pe Emil Dică.

Vor face apel în cazul unui verdict nefavorabil

În data de 31 mai 2022, Tribunalul Gorj va anunța o decizie definitivă în procesul privind falimentul CS Pandurii Linitul Târgu Jiu, însă, chiar și în cazul unui verdict nefavorabil, Marin Condescu, principalul creditor al clubului, a precizat că va face apel. Intrată în insolvență la jumătatea sezonului 2016-2017, sezon la finele căruia a și retrogradat din Liga 1, Pandurii n-a respectat întru totul planul de reorganizare, pe maximum 5 ani, perioadă în care avea posibilitatea să evite falimentul.

Din cauza restanțelor către o parte dintre foștii jucători sau antrenori, Pandurii are în continuare interdicție la transferuri, iar din acest motiv nu-și permite să renunțe la niciunul dintre jucătorii actuali, chiar dacă unii dintre ei au avut prestații destul de modeste.

Acesta a fost și motivul pentru care în comunicatul de presă remis pe site-ul oficial al clubului se specifică clar faptul că notificările nu vizează și jucătorii, așa cum anunțase presa locala zilele trecute.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/victorie-italiana-pentru-csm-resita-la-ghiroda-in-mansa-tur-a-primului-baraj-de-promovare-in-liga-2-timisenii-au-acuzat-arbitrajul-aradeanului-ardelean-a-fost-un-hent-in-careu-vizibil-de-p-19232945

https://liga2.prosport.ro/liga-3/veste-crunta-pentru-sr-brasov-judecatoria-brasov-constata-dizolvarea-clubului-sustinut-de-suporterii-stegari-de-unde-i-se-trage-problema-si-reactia-echipei-19232941

https://liga2.prosport.ro/liga-3/ultimele-batalii-pentru-promovarea-in-liga-2-meciurile-tur-din-faza-semifinala-a-barajului-se-joaca-astazi-de-la-ora-1800-19232871

https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-hunedoara-e-aproape-de-promovarea-in-liga-2-municipalitatea-anunta-primii-pasi-facuti-in-construirea-unui-nou-stadion-cate-locuri-va-avea-si-cat-se-estimeaza-ca-va-costa-19232816

https://liga2.prosport.ro/liga-3/mario-gaman-a-lasat-acso-filiasi-echipa-pe-care-tocmai-a-calificat-o-in-sferturile-cupei-romaniei-si-a-semnat-cu-pandurii-targu-jiu-19207312

Mircea OGLINDOIU 26 May. 2022, 10:46 Liga 3
Pe aceeași temă