Negoescu s-a întors la FCM Târgoviște!

01 Jul. 2009, 09:00 Liga 3
Negoescu s-a întors la FCM Târgoviște!

Doar trei luni și jumătate a petrecut juniorul Târgoviștei în fieful lui Gheorghe Hagi, fără să aibă ocazia să evolueze în vreun meci oficial!

 

De curând, tânărul fotbalist i-ar fi informat pe șefii lui Municipal că dorește să revină la antrenamentele divizionarei C de lângă Turnul Chindiei, variantă acceptată de finanțatorul Ghiorghi Zotic.
“Îl așteptăm lunea viitoare, la reunirea lotului. Negoescu este un copil bun, care ne poate ajuta, indiferent dacă vom juca în Liga a II-a sau în a III-a. Am vorbit cu cei de la Constanța și ne-au transmis că le pare rău pentru neînțelegerile din iarnă”, declară Zotic, altfel hotărât să găsească o variantă pentru a juca și din toamnă în eșalonul doi.

 

Golgheterul FCM-ului din pregătiri fusese acontat de oficialii Academiei de la Ovidiu chiar în preajma debutului returului, imediat ce juniorul venise în țară de la un turneu cu naționala României U17.
 

 

Articol scris de Ionuț MARIN

01 Jul. 2009, 09:00 Liga 3
Pe aceeași temă