Ionuț Badea (49 de ani), ultima dată antrenor la UTA, până în luna mai a anului 2022, revine într-o funcție oficială la un club după mai bine de doi ani.
Fostul mijlocaș, analist sportiv la una dintre televiziunile deținătoare de drepturi tv ale celor trei competiții importante din fotbalul românesc, a fost numit director tehnic la Academia CS Dinamo, club care are echipa principală în Liga 3 și care este antrenată de Florin Bratu. Bratu și Ionel Dănciulescu, manager coordonator la CS Dinamo, sunt și ei analiști la aceeași televiziune.
Numirea lui Badea la CS Dinamo a atras o reacție tăioasă din partea lui Dănuț Lupu.
Ionuț Badea a lăsat antrenoratul la o parte în ultima perioadă, preferând, mai degrabă, să vorbească la tv, să-și spună ideile, să facă publicul să înțeleagă mai bine jocul de fotbal.
Fost fotbalist, antrenor la mai multe echipe cu nume din fotbalul românesc sau fost antrenor secund al naționalei României are, începând din această săptămână, o nouă funcție, una nou în cariera sa. A fost numit director tehnic la Academia CS Dinamo, astfel că va fi șef peste Florin Bratu, antrenor la CS Dinamo.
”Mă bucur că revin la Dinamo, culorile clubului au făcut parte din viața mea și asta nu se uită. Au fost momente în cariera de jucător atunci când am aflat ce-nseamnă să fii important pentru ceva sau cineva. Dinamo mi-a dat asta! Identitatea unui club e în strânsă legătură cu apartenența oamenilor care activează acolo, cu dorința lor de a face ceva important în viață. Un asemenea moment a venit acum și pentru mine. Acela de a împărtăși din experiența mea antrenorilor și tinerilor jucători din Academie”, a spus Ionuț Badea despre noua sa experiență.
În comunicatul clubului cu adresa pe șoseaua ”Ștefan cel Mare” se spune că prin aducerea lui Ionuț Badea ”fostele glorii se adună la CS Dinamo pentru a-i învăța pe cei mici ce înseamnă acest club pentru fotbalul românesc.”
În prima ligă există un alt club Dinamo, și el cu academie, care se pretinde continuatorul al celui de-al doilea cel mai important brand fotbalistic din România, după Steaua. Interesant este că cele două cluburi, SC Dinamo și CS Dinamo spun de câțiva ani buni că vor să se unească, pentru a nu mai crea această confuzie, însă, după cum se poate observa, nu se întâmplă nimic.
”Bine ai venit, Ionuț Badea!
Noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo este Ionuț Badea, a anunțat managerul coordonator Ionel Dănciulescu prin intermediul platformelor oficiale de comunicare ale clubului din Ștefan cel Mare.
Fost jucător dinamovist în două perioade, 2000-2001 și 2003-2005, Ionuț Badea este licențiat UEFA Pro, a pregătit 8 echipe de club în carieră și a fost antrenorul secund al primei reprezentative a României, între 2014 și 2017.
Venirea lui Ionuț Badea confirmă faptul că în Ștefan cel Mare, 7-9, se fac pași importanți pentru viitorul Academiei, iar fostele glorii (n.r. – corect spus este glorie, cu fostă glorie) se adună la CS Dinamo pentru a-i învăța pe cei mici ce înseamnă acest club pentru fotbalul românesc.
49 de ani va împlini Ionuț Badea peste două săptămâni, pe 14 octombrie.
48 de meciuri a jucat Ionuț Badea pentru Dinamo în prima ligă. Cu echipa din Ștefan cel Mare a câștigat titlul de campion în 2004 și de trei ori Cupa României, 2001, 2004 și 2005. Dacia Pitești, Aro Câmpulung, Dinamo, FC Brașov, Oțelul Galați, FC Vaslui și FC Argeș sunt echipele la care a evoluat Ionuț Badea.
8 echipe de club a pregătit Ionuț Badea în cariera de antrenor: FC Argeș (două mandate), Internațional Curtea de Argeș, Pandurii Tg. Jiu, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu și UTA.
28 de meciuri a adunat Ionuț Badea, ca antrenor secund, pe banca tehnică a echipei naționale a României: 18 cu selecționerul Anghel Iordănescu și 10 cu regretatul Christoph Daum”, sună comunicatul CS Dinamo, emis nu pe pagina de Facebook a clubului, ci pe o alta, rezervată doar secției de fotbal și numită ”Academia de Fotbal CS Dinamo”.
”Cred că se întâmplă ceva cu această nouă generaţie… Oare nu se găsea un dinamovist pentru această funcţie de la CS Dinamo? Dacă ai cinci meciuri în tricoul lui Dinamo, înseamnă că eşti dinamovist?
Cred că trebuie să-i facă loc cumva lui Badea, ca antrenor, că Florin Bratu, la prima ofertă de la un nivel mai ridicat, pleacă de acolo! Pot spune că secţia de fotbal de la CS Dinamo este creaţia mea. Eu, când m-am dus acolo, am găsit doar copii până la 12 ani. Eu am înfiinţat grupele de juniori.
Poate că nu aveau fotbal fără mine. Culmea este că eu sunt dinamovist, dar sunt cel mai înjurat! Poate că e de 10 ori mai bine la echipa domnului Nicolae Badea, dar regretul este că e vorba de munca mea la CS Dinamo”, a spus Dănuţ Lupu, conform sportpesurse.ro.
CS Dinamo activează în Liga 3 și este în acest campionat pentru al treilea an consecutiv. În primul sezon a jucat în play-out, iar în al doilea a jucat în play-off și și-a câștigat seria detașat. A mers în barajele de promovare, unde a trecut de semifinală, după 3-1 în deplasare și 1-0 acasă cu Dunărea Călărași, a pierdut finala cu CS Afumați, după 0-1 în deplasare și 0-2 acasă, dar a mers în recalificări, fiindcă în vară a fost nevoie de o a șasea echipă care să promoveze în Liga 2. Acolo a trecut în semifinală, cu 3-1, acasă, de CSC Ghiroda și Giarmata Vii, dar a pierdut finala cu CSM Focșani, 0-2 în deplasare.
În finalul sezonului trecut, după despărțirea de Marius Bratu, CS Dinamo a fost condusă de antrenorul secund Mihai Dobre, dar, în realitate, cel care antrena echipa era Florin Bratu. Acesta din urmă a fost numit antrenor principal abia în vară, înainte de startul noului sezon de Liga 3.
După primele cinci etape, CS Dinamo ocupă locul 2 în Seria 4 a Ligii 3, cu trei victorii, un egal și o înfrângere, cu cele 10 puncte fiind în spatele liderului CSM Alexandria (13 puncte).
Numirea lui Ionuț Badea vine chiar după ce în weekend CS Dinamo cu Florin Bratu antrenor a pierdut primul meci în campionat, 0-1 la Dunărea Giurgiu (locul 4, 8 puncte).