Plecarea antrenorului Dumitru
Bolborea la Berceni i-a mirat pe conducătorii lui Turris Turnu
Măgurele care s-au arătat, în primul rând, decepționați de
atitudinea fostului tehnician.
„La finalul turului am
decis ca la această echipă să rămână doar adevăratele caractere,
începând de la conducere și continuând cu lotul de jucători. Avem
oameni care au refuzat oferte din prima ligă din dorința de a
rămâne fideli unui proiect început împreună. Din păcate, nu aceasta
a fost și decizia antrenorului care, măcar din bun simț, putea să
ne anunțe și pe noi că negociază cu o altă grupare. Oricum, Dumitru
Bolborea poate intra în cartea recordurilor. În mod sigur, este
singurul antrenor din lume care pleacă de la o echipă fără a avea
bani de primit, ci din contra, cu datorii către clubul care, din
bună credință, l-a plătit în avans!”, a declarat,
vădit dezamăgit, Mihai Ionescu, președintele lui Turris Turnu
Măgurele.
Articol scris de Raul
MIHAI